Luna de miere la Viscri: cea mai mare binefacere pentru turismul românesc după 'Dracula'
Viscri, un sat sărac din Transilvania, şi-a făcut o apariţie-surpriză pe lista scurtă din mass-media de destinaţii posibile pentru luna de miere a prinţului William şi a soţiei sale, Catherine Middleton. Dacă cuplul regal se va duce acolo va fi cea mai mare binefacere pentru turismul românesc de la Dracula încoace, este de părere Sky News Australia în ediţia de joi.
Satul, aflat în centrul României, nu are faima altor posibile destinaţii, cum ar fi Petra, în Iordania, sau Marea Barieră de Corali din Australia, şi nici confortul altora, precum Insulele Scilly din largul coastelor britanice sau reşedinţa scoţiană a reginei de la Balmoral.
La Viscri, calul şi căruţa domnesc încă, iar clădirea cea mai impunătoare ce poate fi văzută pe o distanţă de mile întregi este o biserică albă fortificată de acum 500 de ani. Fete desculţe merg pe drumuri hrănind cârduri de gâşte, iar sătenii vând şosete tricotate în nişte pasaje nu tocmai curate.
Cu toate acestea, localnicii spun ca situl, care este patrimoniu mondial UNESCO, ar oferi un basm regal. Posibilitatea ca cuplul regal să petreacă timpul în acest loc rural izolat şi ciudat a apărut în presa românească săptămâna trecută, aminteşte canalul australian.
S-a relatat că localnicii pregătesc cu nerăbdare ceremonialul covorului roşu, văzând ceea ce ei au crezut că ar putea fi măsuri de securitate regale. Casele restaurate de tatăl lui William, prinţul Charles, ar fi fost dichisite, conform relatărilor.
Charles a sprijinit eforturile de a creşte calitatea rurală încremenită în timp a zonei, de când s-a îndrăgostit de ea în 1997, cu prilejul vizitei făcute pentru a evidenţia politicile demolatoare ale lui Nicolae Ceauşescu, liderul comunist care a condus România o perioadă îndelungată. El a spus că o legătură de familie - o rudă îndepărtată s-a căsătorit cu prinţul moştenitor al României care a ajuns pe tron după Primul Război Mondial - l-a făcut să se ataşeze şi mai mult de zonă.
La sfârşitul anului 2006, Charles a cumpărat două case de vacanţă la Viscri, una pentru turişti care plătesc iar cealaltă pentru folosinţa proprie. Managerul acestor proprietăţi, contele Tibor Kalnoky, precum şi soţia sa, contesa Anna, se numără printre invitaţii la nuntă.
Dacă va veni aici, cuplul regal va vizita cu siguranţă faimoasa biserică din Viscri. Va putea, de asemenea, să se bucure de natură, făcând plimbări pe jos sau echitaţie. Va putea degusta eşantioane din delicatesele locale, printre care gemul de casă, supa de gâscă şi cârnaţii. Ar putea admira păsările şi s-ar putea întâlni cu lupi şi urşi în sălbăticie.
Cu mult înainte de sosirea aici a regalităţii britanice bine intenţionate, Viscri a fost înfiinţat de ungurii secui. Ulterior, din 1185, a fost dominat de saşii vorbitori de germană, care au rămas majoritari în cadrul populaţiei locale până când Germania de Vest a încheiat un acord care le-a permis să părăsească România comunistă, în anii 1970. Cei mai mulţi au ales această cale, astfel că acum au mai rămas doar aproximativ 30 de vorbitori de germană. Locul le-a fost luat de ţigani, cunoscuţi şi sub numele de romi.