Lukaşenko se întâlneşte cu Putin la Soci. Rusia îi râde în nas Occidentului

incidentul Ryanair
Vladimir Putin (Lintao Zhang/Getty Images)
A.P.
29.05.2021

Preşedintele Vladimir Putin a lăudat vineri legăturile mai strânse ale Rusiei cu Bielorusia în timpul întâlnirii pe care a avut-o cu dictatorul Alexander Lukaşenko la Soci.

Discuţiile celor doi aliaţi tradiţionali au avut loc pe fondul unui val de critici internaţionale la adresa lui Lukaşenko, pentru deturnarea unui zbor comercial, săptămâna trecută, în scopul arestării unui jurnalist critic la adresa regimului.

Regimul de la Minsk a forţat coborârea unui zbor Ryanair de la Atena la Vilnius, cu ajutorul unui MIG-29, pe motiv că ar fi primit informaţii că la bordul avionului s-ar fi aflat o bombă. Cu toate acestea, la percheziţionarea avionului la sol nu s-a găsit nicio bombă, însă autorităţile de la Minsk l-au arestat pe Roman Protasevici - cofondatorul exilat al canalului Nexta, critic la adresa lui Lukaşenko - împreună cu prietena sa.

În urma deturnării avionului Ryanair, Uniunea Europeană a cerut transportatorilor din UE să evite spaţiul aerian din Bielorusia şi a promis noi sancţiuni împotriva lui Lukaşenko şi a oficialilor regimului.

Putin l-a salutat cu căldură pe Lukaşenko în staţiunea rusă Soci de la Marea Neagră, spunând că este „foarte bucuros” să-l vadă şi că ei doi ar trebui să meargă să facă o baie [în Marea Neagră, n.r.].

"Construim statul Uniunii", i-a spus Putin lui Lukaşenko, la începutul discuţiilor. "Mergem cu încredere în această direcţie, proiectul aducând deja rezultate concrete cetăţenilor noştri", a adăugat el, amintind de proiectul de a îngloba Bielorusia în Federaţia Rusă.

Lukaşenko s-a plâns că Occidentul încearcă să provoace nelinişte în Bielorusia.

"Există, în curs, o încercare de a agita apele pentru a ajunge la nivelul din august trecut", a spus Lukaşenko, referindu-se la izbucnirea protestelor împotriva regimului său după alegeri controversate în august 2020, în urma cărora a fost declarat învingător.

„Este clar ce vor aceşti prieteni occidentali de la noi”.

Dictatorul bielorus a sosit la Soci cu o servietă, spunând că vrea să-i arate lui Putin „nişte documente” legate de incidentul Ryanair şi i-a mulţumit pentru sprijinul acordat în ultima confruntare cu Occidentul.

În observaţii formulate cu atenţie în faţa reporterilor, Putin a menţionat că, în 2013, când avionul preşedintelui bolivian Evo Morales a fost coborât, au existat puţine critici occidentale. "Preşedintele a fost condus afară din avion şi nimic, linişte", a spus Putin.

Un avion care-l transporta pe Morales de la Moscova a fost reţinut la Viena ore în şir, existând suspiciuni că la bordul său s-ar fi aflat Edward Snowden, pe care agenţiile americane de informaţii doreau să-l captureze.

Putin şi Lukaşenko s-au întâlnit în mod regulat din august, când au izbucnit proteste masive după o rundă de alegeri prezidenţiale considerate fraudate şi lipsite de libertate.

Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani, a pornit o campanie masivă de persecuţie la adresa criticilor săi, strângând, în aceeaşi măsură, legăturile cu Vladimir Putin, pentru a-şi asigura protecţie împotriva sancţiunilor occidentale.

Zeci de mii de persoane au fost închise în urma represiunii forţelor de ordine împotriva activiştilor pro democraţie din Bielorusia, fiind semnalate torturi în arestul poliţiei şi chiar şi decese ale protestatarilor, cauzate de acţiunile trupelor anti-revoltă.

Interzicerea zborului Ryanair a generat mai multe anulări de zboruri între Rusia şi Europa, după ce autorităţile ruse au respins planurile de zbor care evită spaţiul aerian din Bielorusia.

Rusia insistă că anulările sunt pur „tehnice”, dar companiile şi-au exprimat îngrijorarea că Rusia ar putea refuza în mod sistematic companiile aeriene europene care cer aterizarea, dacă evită Bielorusia.

Moscova a criticat interdicţia de zbor deasupra Bielorusiei ca fiind motivată politic şi periculoasă.

"Ceea ce a făcut Occidentul ... din motive politice este complet iresponsabil şi pune în pericol siguranţa pasagerilor", a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zakharova.

Şeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat că blocul monitorizează dacă aceasta este o politică mai largă din partea Rusiei, dar Kremlinul a insistat că întreruperile nu sunt în niciun fel din motive politice.

"Autorităţile aeronautice vor da explicaţiile necesare, dar acestea sunt motive tehnice", a declarat pentru jurnalişti purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Agenţia Federală de Transport Aerian din Rusia a declarat că modificările rutelor aprobate anterior ar putea duce la întârzieri în obţinerea permiselor de sosire, plecare sau tranzit.

Autorităţile bieloruse au susţinut că zborul Ryanair a fost coborât deoarece au primit o ameninţare cu bombă. Dar Proton Technologies, cu sediul la Geneva, a declarat că mesajul a fost trimis după ce avionul fusese deja deviat.

"Putem vedea ora trimiterii mesajului [email, n.r.] şi putem confirma că a fost după ce avionul a fost redirecţionat", a declarat pe Twitter.

Borrell a menţionat că sunt discutate propuneri de vizare cu sancţiuni a sectoarelor cheie ale economiei bieloruse, inclusiv sectoarele sale petroliere şi de producere de potasiu.

Liderul exilat a opoziţiei din Bielorusia, Svetlana Tikhanovskaia, a cerut UE să fie „mai curajoasă” şi să impună mai multe sancţiuni împotriva regimului de la Minsk.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor