Lilian Carp: Am depus o sesizare la procuratură pentru a obţine informaţii privind dosarul „Metalferos”
alte articole
Recent, în cadrul unei conferinţe de presă, Procurorul General, Alexandru Stoianoglo, a afirmat că statul Republica Moldova a fost prejudiciat cu 1,2 miliarde de lei prin intermediul întreprinderii „Metalferos” şi al mai multor companii private nerezidente, controlate de fostul lider al Partidului Democrat Vlad Plahotniuc, aflat în Statele Unite în acest moment.
Nimic nou sub soare, scrie pe pagina sa de socializare deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate Lilian Carp, precizând că toată lumea ştie că Plahotniuc a fost implicat la Metalferos încă din timpul guvernării comuniste şi a făcut aceste hoţii fiind ajutat de funcţionarii corupţi de la Ministerul Economiei.
„Monopolul în acest domeniu a fost posibil în urma unor modificări a cadrului normativ în anul 2006-2007, promotor al acestora fiind Ministerul Economiei şi Comerţului, condus pe atunci de către actualul preşedinte Igor Dodon, iar director financiar al S.A. ʻMetalferosʼ în toată această perioadă a fost însuşi naşul de cununie al lui Igor Dodon, Sergiu Catană”, se mai arată în mesajul lui Carp.
Astfel, a specificat parlamentarul, a depus o sesizare la procuratură pentru a obţine următoarea informaţie:
- Dacă în cadrul urmăririi penale s-a analizat rolul factorilor de decizie ai Ministerului Economiei şi Comerţului din perioada lansării monopolului Metalferos( ex-ministrului Economiei-Igor Dodon)?
- A fost sau urmează a fie dată o apreciere cât de cât judicioasă, argumentate au fost politicile promovate de conducerea Ministerului Economiei şi Comerţului sub conducerea lui Igor Dodon şi dacă aceste decizii au reprezentat interesul statului, dat fiind monopolizarea imediată a pieţei metalelor, cu delapidări de proporţii ce au urmat timp de peste un deceniu?
- A fost audiat/urmează a fi audiat ex-ministrul Economiei - Igor Dodon în cadrul acestui dosar penal? În cazul răspunsului afirmativ, care este calitatea procesuală a acestuia în cadrul dosarului penal?
- Care sunt măsurile întreprinse de către organele procuraturii în vederea recuperării prejudiciului cauzat la bugetul public naţional? Care este suma totală a activelor care au fost deja recuperate şi pe ce sumă la moment este aplicat sechestrul?