Liiceanu, despre Călin Georgescu: Prietenul psihiatru m-a sunat şi mi-a spus: "Dragul meu, omul nostru are caracteristici de psihopat"

Filozoful Gabriel Liiceanu publică un nou text în care îşi manifestă îngrijorarea faţă de ascensiunea lui Călin Georgescu. Filozoful punctează, în textul său, că cel care cere votul românilor pentru a deveni preşedinte are, potrivit unui psihiatru, caracteristici de psihopat.

Redăm articolul lui Liiceanu, publicat de Contributors:

Un text publicat în urmă cu câteva zile pe Contributors, cu titlul Piromanul, se încheia cu aceste cuvinte: „Vă mărturisesc că mi-e frică”. Unii dintre comentatori au crezut că fac o mărturisire de laşitate, menită să ne descurajeze pe toţi. Dar nu, nu de asta era vorba. Poate cuiva i-ar fi frică dacă ar vedea un om cu coadă de leopard ieşindu-i din pantaloni sau un om cu urechi de elefant. Eu mi-aş spune că n-ar avea ce rău să-mi facă. M-aş gândi că o fi vorba despre o mutaţie genetică inofensivă şi m-aş freca la ochi. În schimb, mi-ar fi frică, şi chiar îmi e teribil de frică, de un om care nu mai are capul pe umeri, fără să ştiu unde-l are sau dacă l-a avut vreodată.

Ceea ce mă stupefiază în zilele acestea nu este în primul rând incapacitatea multora de a decoda – şi clasifica – discursul unui candidat la prezidenţiale care nu are nimic comun cu un program politic. Cu-adevărat mă stupefiază el, omul care cere un vot propunând, în locul unui proiect electoral, un balamuc verbal, o vomă care se prelinge scârbavnic şi grandoman în urechile tuturor. Niciodată cuvântul „român” n-a fost mai cu sârg gargarisit, mai jalnic târnosit într-o asemenea mâzgă lingvistică.

Neştiind să diagnostichez cazul rezumându-mă la cuvântul generic „şarlatan”, am apelat la un prieten psihiatru. I-am trimis maldărul de propoziţii de mai jos, cu rugămintea să mă lumineze el în privinţa unui diagnostic. Iată mai jos sumarul pe care i l-am trimis, decupat din presă. Vă propun să-l citim – sau recitim – fără patimă, cu detaşare şi atenţie de laborator.

Despre România, despre destinul ei cosmic, despre poporul român, despre apele, iarba, pădurile şi munţii lui

„România este un sanctuar cosmic care susţine echilibrul planetei.”

„Carpaţii sunt antenele care captează energia universală pentru întreaga umanitate.”

„România este Grădina Maicii Domnului şi are o misiune divină.”

„Hristos a înviat pentru că poporul român să devină un far al lumii.”

„Românii sunt gardienii ultimei oaze de spiritualitate autentică din Europa.”

„Fiecare fir de iarbă din România are o semnificaţie sacră în echilibrul universal.”

„România este locul unde divinitatea a decis să păstreze esenţa purităţii umane.”

„Fiecare român are în el o scânteie divină care poate aprinde lumina universală.”

„Credinţa colectivă a românilor poate schimba cursul istoriei.”

„Rugăciunea colectivă a românilor poate salva lumea de distrugerea spirituală.”

„România este un sanctuar al umanităţii care trebuie protejat de influenţele externe.”

„Destinul României este să fie un exemplu de echilibru.

„Fiecare rugăciune făcută în România hrăneşte energiile universale ale luminii.”

„Carpaţii nu sunt doar munţi, ci sanctuare ale energiilor divine.”

„Carpaţii sunt coloane ale creaţiei, care conectează dimensiunile spirituale.”

„Carpaţii sunt coloanele de lumină care susţin echilibrul energetic al întregii planete.”

Etc. etc. etc. etc. etc. etc. etc. etc. etc. etc. etc………………………….

După ce a primit palmaresul de mai sus în forma lui extinsă, prietenul psihiatru m-a sunat şi mi-a spus: „Dragul meu, omul nostru, din punct de vedere psihiatric, are caracteristici de psihopat. Spre deosebire de psihotic, psihopatul nu poate fi tratat. Stalin, Hitler şi alţii asemenea care au populat istoria omenirii nu erau psihotici, nu delirau. Erau psihopaţi. Însă spre deosebire de Stalin sau Hitler a căror psihopatie gravita în jurul unei ideologii, candidatul nostru e psihopat în termeni ezoterici, e fascinat de ocultism, de antivaccinism şi de pseudo-ştiinţă. Nu are ideologie. Psihopat fiind, are şi valenţe de escroc cabotin, care îşi pune bine în scenă psihopatia de suşă greţos-naţionalistă.

Ar mai fi ceva de zis. Psihopaţii nu sunt doar periculoşi pe cont propriu. Sunt cu atât mai periculoşi cu cât sunt şi vulnerabili, adică lesne manipulabili şi instrumentalizabili, uşor de folosit, în psihopatia lor, de către profitori lucizi.”

Mi s-a părut că diagnosticul pus de prietenul meu era oarecum abrupt, drept care am simţit nevoia să consult The Cambridge Dictionary of Psychology, ca să mă lămuresc dacă la omul nostru era vorba sau nu de un deranjament îngrijorător. Astfel am aflat mai în detaliu cum sunt tranşate diferenţele dintre un psihotic şi un psihopat.

Cel mai adesea, psihoticul are doar episoade psihotice, în care, pierzând contactul cu realitatea, poate avea halucinaţii (aude voci, are distorsiuni perceptive etc.), deliruri (i se pare că este urmărit sau e convins că a căzut sub puterea cuiva etc.) şi gândire dezorganizată. Psihoticul nu e agresiv comportamental şi poate fi tratat prin medicaţie antipsihotică (neuroleptice).

Psihopatul este caracterizat printr-o tulburare psihologică încadrabilă la categoria „tulburare de personalitate antisocială” (ASPD – antisocial personality disorder). Psihopatia e definită ca „lipsă de empatie, manipulare extremă şi comportament lipsit de remuşcări”, manipularea ajungând până la capacitatea de a subjuga minţile a mase largi de oameni. Psihopatul e calculat, planifică totul pornind de la interesul propriu, e primejdios, dispus oricând să calce în picioare drepturile celorlalţi, programând escrocheria, ameninţarea, violenţa.

Ei bine, într-o măsură m-am liniştit. Omul nostru nu era încadrabil clinic, ci doar dotat cu structură de psihopat. Dar chiar şi aşa, m-am întrebat, de vreme ce au avut acces din timp la gândirea astfel exprimată a personajului care dă foc ţării, cum se face că instituţiile statului i-au lăsat drum liber spre vârf? Nu e oare firesc să ne fie teamă că o ţară întreagă riscă să locuiască în curând în mintea unui asemenea om care, în plus, graţie aplicaţiilor digitale şi poate şi inteligenţei artificiale, a beneficiat şi de dibăcia cu care ele pot influenţa alegătorii?

Acum, dacă vreau să consider psihopatia nu din punct de vedere psihiatric, ci filozofic, aş spune că ea este o înjosire a raţiunii, adică a tot ce a pus mai de preţ evoluţia pe lume. Fiind un viraj extrem al minţii, psihopatia se poate solda cu emergenţa unui monstrum, cu o entitate care iese din limitele lui humanum, cu un omen malefic care ameninţă din viitor.

Acel „mi-e frică!” din textul Piromanul, nu e o invitaţie la fugă, ci la o replică în faţa primejdiei: constat primejdia, mi-o asu­­­­m, o văd venind către mine şi mă duc în întâmpi­narea ei. Cine o fi spus că „frica li­beră este frică în­vinsă şi de aceea, în mod esen­ţial, curaj”?

Mă mai intrigă însă şi un alt lucru, de astă dată în ordine, ca să zic aşa, duhovnicească. Oare un adevărat credincios ar accepta să vadă numele lui Dumnezeu arestat peste noapte între graniţele unei ţări care, atunci când şi-a apărat demnitatea şi şi-a ales destinul, a făcut-o în numele libertăţii sale, şi nu recurgând la cerşetorie magico-religioasă? Numai un credincios rătăcit crede că Dumnezeu a hotărât să se mute duminică în Carpaţi abandonând restul universului, ca să-i ţină pumnii unuia cu capul rătăcit în fantasma puterii.

Acum, lăsând deoparte orice deriziune, aş spune, urmând o înţeleaptă observaţie a unui compatriot, că nu cu inocentul şi mult încercatul nostru electorat avem a ne răfui, ci cu cei care, de-atâta amar de vreme, ne-au pus în situaţia de a alege între hoţi, psihopaţi, securişti sau pur şi simplu nesimţiţi.