Liiceanu, către Iohannis: Nu pot să cred că veţi asista indiferent la transformarea "României educate" în "România furată"

Gabriei Liiceanu
Gabriei Liiceanu (Epoch Times România)

Filozoful Gabriel Liiceanu i-a adresat, într-un editorial publicat în Contributors intitulat "România educată? sau România furată?", un mesaj direct preşedintelui Klaus Iohannis, după tentativele ministrului PNL al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, de a modifica legislaţia în favoarea plagiatorilor.

"Şi o vorbă în treacăt adresată preşedintelui Johannis. Pentru mine, cea mai frumoasă promisiune politică din câte am auzit în ultimii 30 de ani a fost 'România educată'. Frumoasă, nobilă, concisă şi bine ţintită: nu e despre autostrăzi, canalizare, spitale şi altele din care se compune viaţa omului civilizat de azi, ci e chiar premisa acestora, reforma minţilor care le-ar face pe toate cu putinţă. România needucată ne doare şi ne costă cel mai mult. Cu normele morale la pământ, cu 42% analfabeţi funcţionali, cu mii de adolescente-mame minore, cu zeci de mii de copii abandonând an de an şcoala, dar şi cu doctorate furate cu zecile de mii, cu politicieni care au uitat limba română înainte de a o fi învăţat, cu universităţi private care dau diplome pe veresie, cu contraselecţia operând în ocuparea funcţiilor publice – e limpede, pentru orice om cu mintea încă întreagă, că în felul acesta nu vom avea niciodată drumuri, canalizare, şcoli, spitale şi altele din care se compune viaţa omului civilizat de azi", a declarat Liiceanu.

Filozoful a apreciat că orice promisiune e un cuvânt dat, iar pe omul politic, ca pe orice om care promite, nu prea ai încotro, trebuie să-l crezi pe cuvânt, chiar dacă te-ai ars de-atâtea ori.

"Te-ai ars, şi totuşi speri. Continui cu disperare să speri. Sau nu mai speri şi-ţi iei lumea în cap. Slăbiciunea promisiunii e că oferă ca garanţie a ţinerii ei doar onoarea promiţătorului. Iar simţul onoarei nu face parte din alcătuirea naturală a omului (din a omului politic cu atât mai puţin), aşa cum fac parte respiraţia, oboseala, somnul sau nevoia de mişcare. Simţul onoarei îl ai sau nu-l ai. 'România educată' a fost promisiunea unui program de redresare a noastră ca naţiune, şi el ar fi trebuit să-nceapă tocmai de la educarea în spiritul respectării cuvântului dat. În comunităţile mature, cuvântul dat te leagă de promisiunea făcută şi-i leagă pe oameni unii de alţii. În virtutea acestui contract nevăzut, şi nu a legilor, funcţionează, de fapt, orice comunitate, şi cu atât mai mult o ţară", a precizat Liiceanu.

La noi însă, a continuat filozoful, adică de vreo 70 de ani, de când istoria ne-a împins în zodia minciunii, oamenii nu prea mai fac ce spun.

"Devenite simple baloane de săpun, cuvintele 'se sparg' şi dispar fără urmă de îndată ce au ieşit din gură. Noi ne-am eliberat social de cuvinte şi cuvintele nu ne mai leagă între noi. Nepriponiţi de cuvinte în spaţiul comunitar, suntem în bătaia vântului şi societatea noastră se destramă. Deşi ştiu toate astea, continui să iau vorbele celorlalţi în serios şi să aştept şi să mă chinui trăind o vreme în orizontul lor de promisiune şi de minciună la pândă. Ştiu, desigur, că într-o promisiune, decisive sunt nu cuvintele – rostite, cuvintele nu au în ele însele condiţia împlinirii lor –, ci decisivă e calitatea persoanei care le emite. Ştiu şi, cu toate astea, sunt uşor de înşelat. Încep prin a-i crede pe toţi 'pe cuvânt'. Aşa cum l-am crezut – şi de aceea l-am ales – pe Klaus Iohannis ca preşedinte când şi-a făcut campania anunţând ca program prezidenţial 'România educată'. Dându-şi cuvântul că va educa România, preşedintele ţării şi-a pus iscălitura pe contractul nevăzut făcut cu poporul lui. Neţinută, promisiunea aceasta e cea mai plină de consecinţe nefaste, pentru că ne distruge tuturor celor care am crezut în ea ultimele resurse de speranţă", a adăugat Liiceanu.

Ce spune filozoful despre Cîmpeanu şi mesajul pentru Iohannis

Când Ludovic Orban, ca prim-ministru, l-a numit ministru la Educaţie pe Sorin Cîmpeanu, a făcut-o declarând că acesta e omul care va implementa exemplar în viaţa românilor programul "România educată. Ecce homo! O vorbă din care cel care-a rostit-o nu credea o iotă. În presă s-a zvonit că numirea lui Sorin Cîmpeanu venea de la preşedinte. Dar în virtutea a ce?, stai şi te-ntrebi. Ce făcuse până atunci Sorin Cîmpeanu pentru gospodărirea educaţiei, a domeniului care asigură calitatea materialului uman din care este plămădită o societate? Am spus deja că "numirea recentă a lui Sorin Cîmpeanu la Învăţământ este de-a dreptul impudică la scară naţională". Cum să introduci într-un guvern de centru-dreapta, mă întrebam, un personaj care a trecut prin guvernul Ponta, care a pus umărul la spălarea acestuia de plagiat, care a înfiinţat Pro România cu Ponta şi Tudose, care a validat în vrac 70.000 de diplome ieşite din "fabrica de diplome Spiru Haret", care a devenit membru în Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale înfiinţate de Gabriel Oprea, deţinătoarea recordului în materie materie de membri cu teze de doctorat plagiate.

Îşi putea oare permite România să plătească un preţ atât de ridicat pe aranjamentele politice din culise? Încheiam spunând că, prin acest balet politic incalificabil, participarea la alegerile viitoare va fi şi mai precară şi că, în felul acesta, revenirea la rampă a PSD-ului a început deja.

Şi iată că, zilele acestea, îl vedem pe Cîmpeanu trecând la "implementarea exemplară" a programului prezidenţial "România educată"! Emilia Şercan e cea care a tras semnalul de alarmă pentru ce ni se pregăteşte – ca de obicei, în culise –, fără să ni se spună care este adevărata miză a unui ordin ministerial.

Românii oricum s-au plicitsit, s-au lehămesit, s-au sastisit, s-au resemnat. Nu mai cer socoteală pentru ce se face în numele lor şi fără acordul lor.

Nu voi intra în detalii în privinţa modificărilor pe care ministrul Educaţiei vrea să le introducă în "Metodologia de analizare a plagiatului" care stă la baza activităţii unui Consiliu menit să detecteze tezele de doctorat plagiate: "Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare" (CNATDCU). A făcut-o pe larg Emilia Şercan într-un text publicat recent pe Facebook. Atât e de spus pe înţelesul nostru al tuturor: "modificările" propuse de Sorin Cîmpeanu vizează amnistierea furtului, a furtului descoperit într-un al doilea pas.

Modificarea sună, în conţinutul ei, aşa: respingerea unor sesizări noi pentru teze pentru care s-a emis deja un verdict, chiar dacă ar exista indicii temeinice de plagiat care nu au fost analizate iniţial. Imaginaţi-vă că un complet de judecată – în lipsa tuturor probelor – dă iniţial un verdict greşit şi îl absolvă pe criminal de crimă, pe hoţ de furt, pe făptaş în general de fapta care lezează întreaga societate. După o vreme ies însă la lumină probele crimei, hoţiei, nelegiuirii. Dar între timp, în codul legislativ al acelei ţări, se introduce o "modificare" care decretează că criminalul, hoţul, nelegiuitul, dovediţi ca atare într-un al doilea pas, nu mai pot fi condamnaţi. Ei pot zburda în libertate după crima făcută, după bunurile furate, după legea călcată în picioare.

La acestea revin "modificările Cîmpeanu". În cazul nostru, cel dovedit într-un târziu că a furat pagini născute din mintea şi munca altuia nu mai are a se teme de noua descoperire. El va beneficia, ca hoţ ordinar, de onoarea titlului academic şi de banii primiţi de la Stat (deci de la noi) pentru titlul obţinut cu osteneala hoţiei sale. Asta în privinţa hoţului. Dar în privinţa celui care-i netezeşte calea, împiedicând ca dreptatea să se facă – ce putem spune? Nu e teribil să-l faci agent al implementării "României educate" tocmai pe complicele la hoţie, pe cel care i-a dat binecuvântarea?

Pretenţii nu am nici de la Sorin Cîmpeanu ca ministru, nici de la Ioan Aurel Pop care, ca preşedinte al CNATDCU, i-a dat, la cerere, ministrului, în vederea legitimării modificărilor sale, o scrisoare lipsită de orice ambiguitate: "În numele conducerii CNATDCU, apreciez ca fiind oportune modificările propuse". Nu aştept nimic bun nici de la vicepreşedintele CNATDCU, Mircea Dumitru, de vreme ce, după ce a declarat public că nu e de acord cu "modificările Cîmpeanu", odată invitat de acesta la minister, a făcut pasul înapoi, fiind de acord ca asupra unei teze odată verificate integral să nu se mai poată reveni ulterior cu o nouă sesizare.

Îmi puneam, în schimb – şi îmi pun în continuare – speranţe în privinţa dlui Marius Andruh, celălalt vicepreşedinte al CNATDCU, cel care a declanşat campania plagiatului Ponta cu ani în urmă. Dar mi-e greu să înţeleg cum, invitat odată cu Mircea Dumitru la minister, l-a imitat pe acesta în bâlbâiala lui. Iar ca cetăţean ce nu se vrea păcălit, şi ca pălmaş al cuvântului, mă încăpăţânez să am speranţe legate de preşedintele Iohannis. Nu pot să cred că, după ce a lăsat şase ani programul promis în adormire, va merge până într-acolo încât să asiste indiferent, contemplând splendoarea ţării noastre din vârful unei pârtii de schi, la transformarea ideii de "România educată" în "România furată".

În încheierea recentei sale postări pe facebook, Emilia Şercan scrie: "Înainte, când era PSD la guvernare, de fiecare dată când se întâmpla câte ceva de acest gen trăiam cu speranţa ca la un moment dat se va schimba guvernarea, iar nemerniciile lor vor fi îndreptate. Însă acum, eu una, nu mai ştiu unde să mai caut doza de optimism care să mă facă să cred că lucrurile se vor schimba la un moment dat."

Lucrul cel mai grav, domnule preşedinte Iohannis, cu poveştile de genul "modificărilor Cîmpeanu", care se petrec sub ochii noştri orbiţi de prea multa minciună, nu e doar că ne pierdem speranţele, ci că ni se surpă perspectiva istorică. Ar trebui să vă pese că lucrul acesta se petrece în mandatul dumneavoastră, al cuiva în care eu continui să văd în primul rând profesorul.