Fostul primar al Clujului Gheorghe Funar, acuzat de propagarea unui discurs antisemit

Gheorghe Funar, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, este acuzat de propagarea unui discurs antisemit, potrivit unei sesizări depuse la Parchetul General, relatează G4Media.
Sesizarea a fost transmisă procurorului general al României de către Maximilian Marco Katz, directorul organizaţiei Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA) România.
În document, Katz face referire la o emisiune difuzată de postul de televiziune Canal 33 şi publicată ulterior şi pe YouTube, în care Funar ar fi făcut „afirmaţii cu un evident caracter antisemit”. Potrivit sesizării, aceste declaraţii „contravin dispoziţiilor legale privind prevenirea şi combaterea antisemitismului, precum şi interzicerii discursului instigator la ură”.
„Într-un material video cu o durată de aproximativ 9 minute şi 22 de secunde, domnul Funar susţine că, în mod intenţionat, în România sunt folosiţi aditivi alimentari cancerigeni, cu scopul de a reduce populaţia autohtonă. Acesta afirmă că aşa-zisa «acţiune criminală» urmăreşte înlocuirea românilor cu cetăţeni israelieni”, se arată în sesizare.
Clipul video, disponibil la adresa https://www.youtube.com/watch?v=lkRr01m28qU, a înregistrat până în prezent peste 60.000 de vizualizări. Teoria conspiraţiei referitoare la „ocuparea României de către evrei/israelieni” este, potrivit reclamantului, o temă recurentă în retorica antisemită promovată de Funar, care este şi autorul unei lucrări cu conţinut antisemit — obiectul unei sesizări anterioare nerezolvate, susţine Katz.
Directorul MCA România atrage atenţia că „difuzarea unor astfel de afirmaţii, care instigă la ură şi discriminare, contribuie la amplificarea curentului antisemit în societatea românească” şi solicită tragerea la răspundere atât a realizatorilor emisiunii, cât şi a lui Gheorghe Funar.
„Astfel de mesaje nu doar că afectează siguranţa comunităţii evreieşti din România, dar pun în pericol şi coeziunea socială şi relaţiile interetnice”, avertizează Maximilian Marco Katz în finalul sesizării.
El îşi exprimă speranţa că demersul său va fi tratat „cu seriozitatea cuvenită” şi reproşează faptul că o sesizare anterioară care îl viza pe acelaşi Gheorghe Funar, pentru publicarea unei lucrări „profund antisemite”, ar fi rămas fără urmări.