Licitaţie Oltchim - Creanţele Electrica şi AVAS asupra Oltchim nu au fost vândute
alte articole
Creanţele de circa 400 milioane euro ale Electrica şi AVAS asupra Oltchim nu au fost vândute, pentru că oferta Chimcomplex a fost sub preţul minim solicitat de Electrica, iar pentru creanţa AVAS nu a fost depusă nicio ofertă.
Chimcomplex a oferit pentru creanţa Electrica 202 milioane lei.
Licitaţia pentru acţiunile deţinute de stat la Oltchim a fost câştigată de realizatorul TV Dan Diaconescu, care a oferit 203,149 milioane lei.
Diaconescu nu a făcut nicio ofertă pentru creanţele AVAS şi Electrica asupra Oltchim.
Nemţii de la PCC, acţionarul minoritar al Oltchim, au propus pentru cumpărarea în bloc a celor trei active, respectiv acţiunile deţinute de stat şi creanţele Electrica şi AVAS asupra companiei, suma de 13,443 milioane lei.
Omul de afaceri Ştefan Vuza a oferit, prin intermediul firmei Chimcomplex, 18,810 milioane lei pentru preluarea acţiunilor, iar pentru acţiunile Oltchim şi creanţa Electrica, suma oferită a fost de 221,476 milioane lei.
Totodată, pentru creanţa Electrica asupa companiei, preţul oferit prin prin intermediul firmei Chimcomplex este de 202,666 milioane lei.
De asemenea, Vuza a oferit prin Aisa Invest 30 milioane lei pentru preluarea acţiunilor deţinute de stat la Oltchim.
Creanţele deţinute asupra companiei de AVAS şi Electrica însumează circa 410 milioane euro.
Privatizarea Oltchim Râmnicu-Vâlcea a fost amânată pentru 21 septembrie, după ce termenul iniţial fusese 18 septembrie. Decizia a fost luată după ce au fost depuse mai multe contestataţi în instanţă.
Acţiunile combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) au fost suspendate joi, la ora 12.00, de la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti, ultimul preţ de tranzacţionare fiind de 0,6510 lei(acţiune, în scădere cu 10,8%
Guvernul a aprobat miercuri un memorandum în baza căruia fiecare salariat de la Oltchim va primi un ajutor de urgenţă de 1.400 lei, măsura necesară pentru a se evita apariţia unor probleme sociale suplimentare.