Legea pensiilor speciale pentru aleşii locali, un pas mai aproape de aprobare

Aflaţi spre finalul mandatelor, aleşii ţării mai fac un efort pentru a le asigura colegilor lor de partid din teritoriu pensii speciale.
Liviu Dragnea in plenul Camerei Deputatilor (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Ana Ion
31.03.2016

Comisia juridică şi Comisia de muncă din Camera Deputaţilor au dat, joi, un nou raport favorabil proiectului de lege privind acordarea de pensii speciale aleşilor locali şi au refăcut, în acest sens, proiectul de lege declarat neconstituţional, în ianuarie, de judecătorii de la CCR.

Fără să se lase descurajaţi de decizia CCR şi de faptul că Guvernul a contestat iniţiativa, pe motiv că nu sunt bani la buget, aleşii ţării au refăcut proiectul şi l-au reintrodus în circuit.

Odată trecut de comisii, proiectul urmează să fie votat săptămâna viitoare în plenul Camerei Deputaţilor şi, ulterior, de către Senat, cameră decizională pe această iniţiativă, relatează Realitatea.net.

Deputaţii jurişti au modificat, joi, proiectul de lege privind pensiile speciale pentru aleşii locali, lege care, potrivit Guvernului, ar duce la un deficit bugetar peste cel agreat cu Parlamentul, de circa 400 milioane de lei. Deloc descurajaţi de costurile pe care le-ar presupune pensiile speciale pentru aleşii locali, deputaţii din comisia juridică şi cea de muncă au precizat, în raportul dat, că aceşti bani ar putea veni de la bugetele locale, ceea ce, susţin ei, ar rezolva problema de neconstituţionalitate constatată de CCR.

Reamintim că în 19 ianuarie a.c. Curtea Constituţională, sesizată de Guvern, a constatat că legea a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, precum şi a celor ale art.138 alin.(5) care consacră interdicţia aprobării cheltuielilor bugetare fără stabilirea sursei de finanţare.

De legea pensiilor speciale pentru aleşii locali ar urma să beneficieze circa 16.000 de persoane. În baza actului normativ, ce a stârnit critici vehemente din partea societăţii civile, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ ar putea primi pensii speciale de la 1000 la 6.500 de lei. Printre beneficiarii acestei legi s-ar putea număra şi Liviu Dragnea sau foştii edili Sorin Oprescu, Marian Vanghelie, Andrei Chiliman etc. dacă nu sunt condamnaţi definitiv, condamnarea definitivă la închisoare fiind unicul criteriu în baza căruia foştii aleşi sunt tăiaţi de la pensiile menite să răsplătească eforturile lor ca aleşi locali.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor