Trai pe vătrai după mandat! Aleşii vor posturi de înalt funcţionari, ocupate fără concurs

Valul de critici - pe care l-au stârnit după ce şi-au votat pensii speciale - nu i-a împiedicat pe aleşii ţării să îşi pregătească noi privilegii, pentru vremea când nu vor mai prinde un loc călduţ în Parlament.
Vot pe Legea Bugetului în Parlament, 16 decembrie 2015 (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Ana Ion
04.03.2016

După ce s-au îngrijit de bătrâneţile politicienilor ce se vor pensiona făcând legi pentru pensii speciale, aleşii ţării pregătesc, mai nou, o lege şi pentru cei care, după expirarea mandatelor, vor fi încă suficient de în putere pentru a munci. Proiectul a fost discutat intens la grupul PSD din Senat, relatează digi24.ro.

Convinşi că expertiza câştigată în Senat şi Camera Deputaţilor îi recomandă pentru mai orice post, parlamentarii au pregătit un proiect de lege care prevede că aleşii care nu prind un loc în viitorul legislativ, devin de drept şi fără concurs înalţi funcţionari publici, potrivit sursei citate. Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească alesul ce aspiră la un post de înalt funcţionar este să aibă cel puţin un mandat de parlamentar şi studii superioare.

"Considerăm că cei care au un mandat de parlamentar au dobândit experienţa necesară şi cunoştinţele", a declarat senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu.

Potrivit sursei citate, miza proiectului o constituie funcţiile pe care parlamentarii le pot ocupa dacă nu mai sunt aleşi, aceştia vizând posturi în administraţia centrală, dar şi cea locală. Astfel, foştii parlamentari ar putea fi numiţi, "de drept" în funcţii de prefect, subprefect, secretar general în ministere etc.

Aleşii aspiră însă şi spre alte funcţii, precum cea de ambasador:

"Deci atenţie, eu parlamentar, facultăţi, doctorate, Institutul de Diplomaţie Român absolvit, reţineţi, eu acum, dacă nu trece legea asta, eu nu pot fi ambasador. Ceea ce sunt foarte supărat pe treaba asta!

Şi-au creat o castă acolo unde nu poate să mai intre nimeni. Deci eu, la legea asta, asta am avut pretenţia: să deschideţi uşile şi altora, nu numai neamurilor voastre cum era la notari. Nu se poate aşa ceva, din tată în fiu, că nu e monarhie!”, a declarat senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor