Lecţii pentru SUA de la Olanda predispusă la inundaţii

Willem van Dijk ocupă postul de gardian al digurilor în Flevoland, o provincie olandeză situată la peste trei metri sub nivelul mării.
(photos.com)
Epoch Times România
15.11.2012

Willem van Dijk ocupă postul de gardian al digurilor în Flevoland, o provincie olandeză situată la peste trei metri sub nivelul mării. Pentru ca partea centrală a Olandei să nu sufere vreo calamitate de felul celei produse de uraganul Sandy în SUA, Van Dijk trimite în fiecare dimineaţă 11 oameni pentru a combate o ameninţare gravă la adresa celei mai avansate reţele de protecţie împotriva furtunilor, relatează New York Times.

Misiunea lor este de a ucide bizamii. Folosind cuşti de metal şi capcane în care plasează ca momeală morcovi, vânătorii de bizami din Flevoland asigură un serviciu simplu, dar vital, într-un sistem extrem de elaborat de apărare, care include atât tehnici de control al inundaţiilor - prima dată apărute în Evul Mediu - cât şi structurile futuriste din oţel, care, operate de calculatoare, pot bloca furtunile când nivelul apei e prea ridicat.

În ultimele zile, expertiza inegalabilă a Olandei şi secolele de experienţă în lupta cu apa au fost lăudate în Statele Unite, fiind considerate utile pentru felul în care New York-ul şi alte oraşe şi-ar putea proteja mai bine oamenii şi proprietăţile de inundaţii. Companiile olandeze de inginerie prezintă deja proiecte pentru a fortifica Manhattan-ul împotriva furtunilor, subliniind faptul că Olanda are experienţă în privinţa unui ţărm şi a unui grup de estuare fluviale care seamănă cu cele din New York şi prezintă aceleaşi riscuri la inundaţii.

Cu toate acestea, oficialii olandezi şi experţii în hidrologie care au examinat sistemele celor două ţări susţin că replicarea succesului olandez în Statele Unite ar necesita o remodelare radicală a abordării americane faţă de zonele de coastă vulnerabile şi faţă de prevenirea dezastrelor.

Olanda nu are uragane, ci furtuni feroce care înaintează dinspre nord-vest, canalizate spre coasta olandeză traversând Marea Nordului. Secolele de trai atât de aproape de apă au generat printre olandezi o conştientizare puternică a consecinţelor inundaţiilor şi imperativul de a le preveni într-o ţară în care două treimi din populaţie, inclusiv majoritatea locuitorilor din Amsterdam, Rotterdam şi Haga, trăiesc pe un teren predispus la inundaţii, în mare parte sub nivelul mării.

Cea mai mare parte a istoriei lor olandezii au trebuit să ţină în frâu apele, creând un mozaic elaborat de diguri, care puse cap la cap, totalizează peste 80.000 de kilometri. După inundaţiile grave din 1916 şi 1953, Olanda a decis însă că nu mai este posibilă construirea, ridicarea şi consolidarea digurilor, în special în zonele dens populate.

În replică la inundaţiile din 1953, care au ucis peste 1.800 de persoane, statul a stabilit norme stricte, prin care se dispunea ca dispozitivele de apărare împotriva inundaţiilor se fie suficient de puternice pentru a rezista unei furtuni severe care ar apărea, potrivit previziunilor făcute de calculator, doar o dată la 10.000 ani.

Dacă se sparge un dig în provincia Flevoland - o zonă aproape de trei ori mai mare ca Manhattan-ul, pe un teren recuperat aproape în totalitate de la mare - este nevoie de doar 48 de ore pentru ca întreaga provincie să fie scufundată în apă, explică Van Dijk. El este responsabil pentru întreţinerea digurilor în provincie, sarcină în cadrul căreia intră şi uciderea bizamilor, care slăbesc digurile săpând adânc pentru a-şi crea vizuini.

Guvernul olandez cheltuieşte în prezent circa 1,3 miliarde de dolari pe an pentru ţinerea sub control a apei, în timp ce autorităţile locale aferente cheltuiesc alte sute de milioane pentru a întreţine digurile şi canalele, a ucide bizamii şi a pompa apă din 'polderlands' - foste mlaştini, lacuri şi zone marine, împrejmuite de diguri şi transformate în oraşe şi terenuri agricole.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor