Lasconi, despre Geoană: Sunt unii care se dau independenţi şi ştiu foarte bine drumul către Moscova

Elena Lasconi (Facebook)
Loredana Diacu
19.10.2024

Lidera USR, Elena Lasconi, candidat la alegerile prezidenţiale, susţine că nu va merge într-o vizită oficială la Moscova dacă va ajunge preşedintele României, relatează G4Media.

„Drumul ăsta, la Moscova, îl ştie domnul Geoană. Eu nu mă voi duce acolo”, a declarat Lasconi, lansând un val de critici la adresa fostului secretar general adjunct al NATO, contracandidat al ei în alegeri.

„Miroase de departe şi a influenţa interlopilor, vedem tot felul de combinaţii, tot cu Rusia, finanţare, campanie, cu petreceri date pe iaht, cu ceasuri primite”, a declarat Lasconi la Prima TV.

Şefa USR a mai susţinut că, în calitate de preşedinte, se va lupta ca România să primească înapoi tezaurul trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial

Întrebată în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă ar merge într-o vizită oficială la Moscova în cazul în care va fi aleasă preşedinte al României, Lasconi a răspuns:

„Sunt unii care se dau independenţi şi ştiu foarte bine drumul către Moscova, şi aici mă refer la domnul Geoană. Eu nu m-aş duce niciodată la Moscova, şi primul lucru pentru care voi lupta va fi să avem tezaurul înapoi. USR a reuşit să treacă o rezoluţie prin Parlamentul European prin care i se recunoaşte dreptul României de a cere tezaurul înapoi. M-aş lupta pentru asta. Nu am cum să mă întâlnesc cu o persoană care are mandat internaţional de arestare pentru crime împotriva umanităţii (Vladimir Putin – n.r.). Nu am cum să fac asta. Drumul ăsta, la Moscova, îl ştie domnul Geoană. Eu nu mă voi duce acolo”, a spus Elena Lasconi, la Prima TV.

Cum moderatorul emisiunii a precizat că, dincolo de vizita la Moscova din 2009, Mircea Geoană a ocupat şi funcţia de secretar general adjunct al NATO, Lasconi a adăugat: „Eu am mai auzit retorica asta, dar oamenii nu uită. Miroase de departe şi a influenţa interlopilor, vedem tot felul de combinaţii, tot cu Rusia, finanţare, campanie, cu petreceri date pe iaht, cu ceasuri primite despre care uită lumea. Măi, oameni buni, haideţi să vedem exact ce a făcut domnul Geoană! E cel mai important moment din ultimii 35 de ani pentru că avem acest război la graniţă. Linia mea în ceea ce priveşte Rusia e: Daţi-ne tezaurul înapoi, încetaţi războiul din Ucraina şi plecaţi de pe teritoriile ocupate ale Ucrainei!”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor