Lasconi, despre acuzaţiile lui Simion că Bruxelles-ul intervine în alegerile prezidenţiale: "Tăcerea politicienilor vechi este combustibilul perfect"

Elena Lasconi (Elena Lasconi)
Loredana Diacu
18.03.2025

Lidera USR, Elena Lasconi, acuză lipsa de reacţie a politicienilor după ce George Simion a declarat că nu Rusia, ci „elita globalistă” de la Bruxelles şi Paris au intervenit în alegerile din România.

"Vorbele inconştiente ale lui Simion trebuie taxate şi clarificate, pentru că nu e vina oamenilor că ajung să creadă enormităţile sale. Tăcerea politicienilor vechi este combustibilul perfect pentru izolaţionişti", susţine Lasconi, care reiterează ideea că autorităţile trebuie să explice cum au intrat ruşii peste noi la alegeri.

Redăm postarea liderei USR:

"Da, sunt una dintre persoanele care au cerut răspicat şi în mod repetat autorităţilor să explice public cum au intrat ruşii peste noi în online.

Să explice, să arate dovezi. De ce? Nu pentru că nu cred că s-a întâmplat asta (să nu uităm că am fost primul candidat anul trecut care a vorbit despre boţi, troli şi războiul hibrid al Rusiei), ci pentru că, în lipsa acestei comunicări transparente, înfloresc teorii ale conspiraţiei şi actuala putere toarnă apă la rădăcina izolaţioniştilor.

Nu mă surprinde ce declară acum Simion în presă străină, că nu Rusia s-a amestecat, ci Bruxelles-ul. Dar mă surprinde lipsa de reacţie a politicienilor aflaţi la putere care se prezintă maturi şi responsabili.

Când ai un dosar pe rol în care se fac audieri, când SIE rus iese public în apărarea lui Georgescu, când purtătorul de cuvânt al lui Putin spune cu subiect şi predicat ce lumină e Georgescu, nu poţi să spui că Rusia nu se implică în alegerile din România. Sau poţi, dacă eşti la ordinele lui Putin.

Vorbele inconştiente ale lui Simion trebuie taxate şi clarificate, pentru că nu e vina oamenilor că ajung să creadă enormităţile sale. Tăcerea politicienilor vechi este combustibilul perfect pentru izolaţionişti!

Curaj, domnilor! Aici nu mai e vorba despre campania electorală, ci despre drumul pe care o apucă România!".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor