La vremuri noi, tot noi. Liberalii schimbă cinci membri în Comisia de revizuire a Constituţiei

PNL a demarat procedurile pentru înlocuirea a cinci membri din Comisia de revizuire a Constituţiei, printre care se numără şi copreşedintele liberalilor Alina Gorghiu, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Stroe.
Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL. (Facebook)
Loredana Diacu
23.02.2015

Partidul Naţional Liberal (PNL) a demarat procedurile pentru înlocuirea a cinci membri din Comisia de revizuire a Constituţiei, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Stroe, relatează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, una din cele cinci persoane care urmează să fie înlocuite este Alina Gorghiu, preşedintele vechiului PNL.

Ceilalţi patru sunt Crin Antonescu, care şi-a anunţat duminică seara intenţia de a renunţa la şefia acestei comisii, fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, exclus din PNL după ce a fost pus sub urmărire penală în dosarul retrocedărilor de păduri, Petre Roman, a cărui calitate de deputat a fost revocată, la solicitarea ANI şi George Scutaru, devenit consilier al preşedintelui Klaus Iohannis.

"Am demarat procedurile parlamentare la nivelul celor două grupuri din Senat şi Camera Deputaţilor pentru înlocuirea cu noi nume a poziţiilor PNL în această comisie. Considerăm că este absolută nevoie ca actualizarea acestei comisii parlamentare să fie un subiect de interes pentru toate partidele politice care pot profita de plenul reunit de săptămâna aceasta pentru a face aceste propuneri. Este nevoie de o decizie a plenului reunit în legătură cu restartarea activităţii acestei comisii suspendate în 2013", a declarat Stroe, după şedinţa PNL.

Ionuţ Stroe a mai precizat că PNL va solicita în continuare şefia Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, deţinută actualmente de Crin Antonescu.

"Nu este vorba de o pretenţie, ci de un algoritm normal care a fost negociat şi probabil cred că va fi respectat şi de actuala majoritate. Sperăm să nu pierdem conducerea acestei comisii.", a declarat liberalul, adăugând că şefia comisiei pentru revizuirea constituţiei nu are legătură cu USL.

Reamintim că lucrările comisei pentru revizuirea Constituţiei, desfăşurate în perioada USL, au fost criticate de Comisia de la Veneţia şi s-au desfăşurat cu o mare lipsă de transparenţă.

Crin Antonescu, preşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei a afirmat pe 19 februarie, la prima şedinţă a comisiei, că membrii acesteia au decis, "conform tradiţiei", ca reprezentanţii presei să aibă acces doar în primele minute la lucrările comisiei, după care dezbaterile să continue în spatele uşilor închise, iar Tudor Chiuariu opina şi el, după ce mai multe organizaţii neguvernamentale au solicitat să aibă acces la lucrările Comisiei de revizuire a Constituţiei, că dacă li se va permite acest lucru, va apărea “o anumită tentaţie de a face circ, în loc să facem ce trebuie să facem şi anume o nouă Constituţie”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor