La Chişinău se desfăşoară, în aceste zile, seminarul privind reforma administraţiei publice la nivel local şi regional, destinat experţilor din ţările Parteneriatului Estic (PaE)

Epoch Times România
28.05.2013

Seminarul se desfăşoară pe parcursul săptămânii curente şi este organizat de către Ministerul Afacerilor Externe al Cehiei, în parteneriat cu Serviciul European de Acţiune Externă şi Comisia Europeană, în conformitate cu Planul de Acţiuni al Panelului privind reform a administraţiei publice al PaE. La deschiderea seminarului a participat viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe - Jaromir Plisek şi şeful Delegaţiei UE în RM, Dirk Schuebel.În discursul său, viceministrul Natalia Gherman a punctat ultimele evoluţii în cadrul dialogului RM-UE şi a reiterat prioritatea atribuită acţiunilor de implementare a reformei de descentralizare, potrivit Strategiei Naţionale de Descentralizare şi recomandărilor Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei.

Oficialul moldovean a informat despre nivelul de implicare al ţării noastre în mecanismele PaE, în particular Conferinţa autorităţilor regionale şi locale şi Forumul Societăţii Civile, care se va întruni în următoarea şedinţă în octombrie 2013, la Chişinău. Potrivit informaţiilor MAEIE, oficialii europeni au salutat reformele iniţiate în contextul parcursului european al ţărilor PaE, proiectele în sine reprezentând una dintre priorităţile politicii externe ale Cehiei. De asemenea, oficialii au precizat că 2013 este un an crucial, în mod special în etapa premergătoare Summit-ului de la Vilnus, în care se aşteaptă înregistrarea progreselor privind reformarea mai multor domenii, inclusiv administrarea autorităţilor locale. În opinia experţilor, reuniunea asigură o platformă propice pentru schimbul de experienţă şi identificarea oportunităţilor de cooperare între administraţiile publice locale şi regionale din cele 6 ţări membre ale PaE în domenii esenţiale unei democraţii veritabile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor