Kalman Mizsei: Demnitarii R. Moldova nu doresc integrarea Transnistriei

Cei care deţin puterea reală în R. Moldova folosesc sloganele europene la modul foarte cinic, pentru că nimic nu se face pentru ca viitorul european al ţării să fie realizat, afirmă fostul reprezentant UE în RM.
Kálmán Mizsei (europaliberă.org)
Ştefan Sârbu
16.10.2017

Fostul reprezentant special al UE în Republica Moldova, Kalman Mizsei, care s-a ocupat îndeaproape de problematica transnistreană, susţine că nu toată lumea din R. Moldova vrea să integreze Transnistria. În special politicienii sau demnitarii de rang înalt adesea fie ignoră necesităţile acestui proces de integrare a malului stâng, fie se opun discret acestuia. Cu toate acestea este inacceptabil să fie sacrificat interesul moldovenilor de a merge pe calea integrării europene pe altarul reglementării transnistrene.

”Eu ştiu şi ţin minte că procesul este foarte greu pentru că deşi acest conflict este unul de mică intensitate, totuşi la bază are interese şi contradicţii foarte complexe. Şi bineînţeles că Rusia vrea să folosească Transnistria pentru a obţine controlul asupra întregii Republici Moldova. Aceasta a fost tactica Moscovei întotdeauna. Dar din perspectiva noastră – a Occidentului şi a Moldovei – rămâne principiul că cele două părţi ale ţării trebuie integrate de jos şi în acelaşi timp trebuie depuse eforturi pentru intensificarea dialogului privind soluţionarea conflictului prin procesul de negocieri”, a declarat Kalman Mizsei într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

Fostul oficial menţionează că uneori cei din Transnistria spun că în R. Moldova nu doar autorităţile, dar şi organizaţiile neguvernamentale, atunci când este vorba despre asistenţă sau proiecte comune, vor să fie într-o poziţie superioară, iar partenerii din Transnistria simt acest lucru. ”Şi nu este bine, pentru că dacă vine vorba despre valori europene, atunci şi cei din Transnistria au dreptul să creadă că trebuie să fie la acelaşi nivel. Şi de cele mai multe ori partenerii moldoveni nu oferă sentimentul acestui avantaj. Pentru că şi în Republica Moldova mentalitatea este încă una post-sovietică, nu una europeană.”

În opinia lui Kalman Mizsei, tragedia Moldovei din ultimii ani ar fi politica proastă promovată împreună cu sloganele pro-europene. Asta este foarte rău – acest cinism al celor care sunt la putere acum. Nu al tuturor – sunt şi mulţi oficiali care chiar cred în integrarea europeană, cum ar fi de exemplu premierul sau preşedintele Parlamentului. Dar cei care deţin puterea reală folosesc aceste slogane la modul foarte cinic, pentru că nimic nu se face pentru ca viitorul european al Republicii Moldova să fie realizat. Iată de ce nu există acum o susţinere puternică din partea UE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor