Kadupul - cea mai scumpă floare din lume [video]
alte articole
Florile sunt unul dintre cele mai frumoase daruri oferite de natură. Frumuseţea şi delicateţea lor ne răsfaţă privirea şi ne umple sufletul de armonie şi încântare.
„Natura pictează pentru noi, zi după zi, imagini de o infinită frumuseţe”, menţiona scriitorul bitanic John Ruskin.
Dacă ştim să observăm, forile ne învaţă să ne bucurăm de miracolul vieţii, privind cum răsar, cresc şi înfloresc. Iar unele flori se remarcă nu doar prin frumuseţea lor, ci şi prin raritate. Raritate care le face extrem de valoroase. La propriu.
Vă prezentăm în continuare cea mai scumpă floare din lume: se numeşte Kadupul, o floare de cactus originară din Sri Lanka.
Kadupul (Epiphyllum oxypetalum) este unică, foarte fragilă şi poate supravieţui doar câteva ore. Înfloreşte la miezul nopţii şi moare în zori, fiind considerată unică, atractivă şi spectaculoasă. Această floare nu a fost vândută niciodată, dar este listată ca cea mai scumpă floare din lume, datorită valorii ei incalculabile. Considerată ”regina nopţii” sau ”floarea lunii”, ea creşte în diferite regiuni din America Centrală, habitatul său fiind pădurea tropicală. Acum o întâlnim cultivată în câteva grădini ornamentale cunoscute pe tot globul.
Tulpinile sunt ascendente extinse şi ramificate, ajung la 6 metri lungime, aplatizate lateral şi lemnoase la bază, iar tulpinile secundare sunt plane şi eliptice, având 30 sau 20 cm. Până azi, niciun botanist nu poate da o explicaţie despre moartea timpurie a florilor. Fiecare tufiş poate da 100 de flori albe cu nuanţe de galben, iar parfumul lor este cunoscut ca ”misterul nopţii”. Planta poate fi cultivată uşorca o plantă terestră.
Este un mit antic faptul că, atunci când florile de Kadupul înfloresc, fiinţe semidivine coboară din casele lor cereşti pentru a oferi floarea lui Buddha pe Muntele Sri Pada.
Turişti, cât şi localnici, se adună în Sri Pada pentru a asista la spectacolul înfloririi reginei nopţii, de la apariţie şi până când se ofileşte.