Julliane Moore, câştigătoarea Oscarului pentru "cea mai bună actriţă" dă dovadă de fairplay

Respectata actriţă americană Julliane Moore a câştigat premiul Oscar 2015 la categoria "Cea mai bună actriţă" cu rolul Dr. Alice Howland din filmul Still Alice. după cinci nominalizări la aceasstă prestigioasă disctinc.
Actriţa Julianne Moore la Gala premiilor Oscar 2015 (Facebook.com)
Flori Mladin
23.02.2015

Respectata actriţă americană Julliane Moore a câştigat duminică seară premiul Oscar 2015 la categoria "Cea mai bună actriţă" cu rolul Dr. Alice Howland din filmul "Still Alice". Evenimentul a avut loc la Los Angeles.

După cinci nominalizări la această prestigioasă distincţie, Julliane Moore a reuşit să le devanseze pe celelalte actriţe cu care a intrat în competiţie datorită interpretării ei în rolul unei doctoriţe care se luptă cu boala Alzheimer.

La premiul pentru cea mai bună actriţă au mai fost nominalizate: Marion Cotillard pentru rolul din "Deux jours, une nuit", Felicity Jones pentru "The theory of everything", Rosamund Pike pentru "Gone Girl" şi Reese Witherspoon pentru "Wild".

Primind premiul din mâinile lui Matthew McConaughey, precedent câştigător al premiului Oscar, Moore a fost mulţumită pentru primirea acestei distincţiei, însă a declarat că nu a existat un astfel de concept de "cea mai buna actriţă", aceasta fiind o recunoaştere sinceră a rivalelor sale.

Totodată, actriţa americană s-a referit la boala Alzheimer la care se referă filmul şi despre persoanele afectate de această maladie.

"Atât de mulţi oameni cu această boală se simt izolaţi şi marginalizaţi....oamenii cu Alzheimer merită să fie văzuţi", a declarat actriţa .

Moore a fost, desigur, favorită la acest premiu, după ce a câştigat premiile echivalente la Globurile de Aur şi BAFTA. A fost singura nominalizare pe care a avut-o acest film la această gală. "Still Alice" este regizat de Richard Glatzer şi a fost bine primit.

Pelicula urmează să fie lansată în Marea Britanie după data de 26 februarie.

Oscarul pentru cel mai bun film a fost acordat peliculei "Birdman", a mexicanului Alejandro Gonzalez Iñárritu. Filmul a mai fost clasat pe primul loc la încă trei categorii: "cel mai bun regizor", "cea mai bună imagine" şi "cel mai bun scenariu original".

Actorul britanic Eddie Redmayne a primit disputata distincţie pentru "cel mai bun actor", în cadrul Galei de decernare a premiilor Oscar 2015, ce s-a desfăşurat duminică noapte la Los Angeles.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor