Judecător spaniol emite un mandat de arestare pentru premierul israelian. Bibi trebuie să evite Spania
alte articole
Ministerul israelian de Externe şi-a arătat nemulţumirea faţă de această decizie. Conform Jerusalem Post, purtătorul de cuvânt al ministerului, Emmanuel Nachshon, a declarat: “Considerăm că [ordinul judecătorului] este o provocare. Colaborăm cu autorităţile spaniole pentru a-l anula. Sperăm că toată această treabă se va termina în curând”.
La baza deciziei luate de judecătorul José de la Mata – şi în centrul atenţiei a numeroase organizaţii pentru drepturile omului din lumea întreagă – se află atacul din 2010 desfăşurat de comandourile israeliene asupra ambarcaţiunii Mavi Marmara, care transporta peste 500 de pasageri. Mavi Marmara a fost una dintre cele şase ambarcaţiuni ale unui convoi umanitar numit Gaza Freedom Flotilla.
Convoiul încerca să spargă o blocadă israeliană asupra Fâşiei Gaza pentru a livra ajutoare umanitare şi materialele de construcţii când ambarcaţiunea Mavi Marmara a fost atacată de comandourile israeliene, care s-au urcat la bordul acesteia şi au împuşcat fatal 9 activişti. Al zecelea activist a murit datorită rănilor provocate în timpul raidului – care a avut loc în apele internaţionale – după ce a stat 4 ani în comă.
În luna iulie, Curtea Penală Internaţională (CPI) l-a criticat dur pe procurorul Fatou Bensouda, născut în Gambia, pentru că nu a redeschis cazul navei Mavi Marmara în ciuda existenţei unor motive rezonabile de a fi inclus în categoria crimelor de război, după cum au susţinut judecătorii CPI, arată website-ul Zero Hedge.
O investigaţie asupra raidului, desfăşurată de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, a descoperit “dovezi clare” care să susţină judecarea unor crime de război sub incidenţa Convenţiilor de la Geneva. Cea mai tânără victimă, Furkan Dogan, în vârstă de 18 ani, a fost împuşcat de cinci ori, inclusiv un glonte în faţă în timp ce era întins pe spate, a concluzionat raportul UNHCR.
Conform The Latin American Herald Tribune, pe lângă Netanyahu, judecătorul de la Mata a decis ca ordinul să se aplice şi în cazul fostului ministru israelian al Apărării Ehud Barak, fostului ministru de Externe Avigdor Lieberman, fostului ministru pentru Probleme Strategice Moshe Yaalon, fostului ministru de Interne Eli Yishai, fostului ministru fără portofoliu Benny Begin şi împotriva viceamiralului Maron Eliezer, cel care a condus operaţiunea în 2010.
Deşi Netanyahu a declarat la acea vreme că forţele de securitate israeliene au fost atacate de activişti şi prin urmare au fost nevoite să se apere, investigaţia nu a descoperit nicio dovadă medicală care să susţină acea versiune a evenimentelor.
De fapt, UNHCR a făcut un pas mai departe şi a declarat că blocada Israelului asupra Fâşiei Gaza este “complet intolerabilă şi inacceptabilă în secolul XXI”, poziţie adoptată de mulţi activişti şi organizaţii pentru drepturile omului în lume.