Italia, următorul beneficiar al planurilor de salvare?
Va fi Italia următoarea ţară din zona euro care va cere un plan de salvare din cauza problemelor financiare? După un şir de planuri de salvare deja distribuite - Grecia, Irlanda, Portugalia şi, cel mai recent, aprobarea celor 100 miliarde de euro pentru Spania - lista candidaţilor devine din ce în ce mai mare. Luni, Cipru a devenit al cincilea membru al zonei euro care a solicitat fonduri de salvare.
Toţi indicatorii financiari semnalează că Italia va fi următoarea ţară ce va avea probleme din cauza datoriei publice. Începând de astăzi, ea are deja o datorie publică uimitoare de 2.000 de miliarde de euro, pe locul doi ca mărime din zona euro, dupa Germania.
Diferenţa majoră faţă de Germania este aceea că economia italiană a stagnat în ultimul deceniu şi că PIB-ul său este în scădere pentru al treilea trimestru consecutiv. Producţia industrială a scăzut cu 9,2%, an după an. Mulţi analişti prezic că există posibilitatea ca o bulă imobiliară să se spargă, similar cu cea din Spania, din moment ce vânzările de locuinţe din Italia au scăzut cu 20 la sută faţă de anul.
Singurul factor pozitiv care separă Italia de alte ţări afectate, cum ar fi Spania şi Grecia, este că a avut un oarecare succes în punerea în aplicare a măsurilor de austeritate. Acesta este unul din motivele pentru care randamentul la 10 ani al obligaţiunilor italiene este de "doar" 5,78%, ceea ce arată că investitorii încă au o anumită încredere în Italia. Rata şomajului din Italia este de 10,2%, fiind mai mică decât media din zona euro, de 11 procente.
Sistemul bancar din Italia părea să fie mult mai stabil decât cel al Spaniei, până în weekend-ul trecut, când cea mai veche bancă din lume şi cea de-a treia bancă din Italia ca mărime – Banca Monte dei Paschi di Siena – a cerut ajutor de la stat.
Prim-ministrul italian Mario Monti, care conduce un guvern de tehnocraţi, a avut succes în punerea în aplicare a măsurilor de austeritate, din noiembrie anul trecut, când a preluat mandatul în urma demisiei lui Silvio Berlusconi.
Pentru că a fost eficace în reducerea cheltuielilor publice şi în majorarea taxelor şi aplicării unei discipline stricte, el a devenit, în acelaşi timp, nepopular în rândul italienilor, care şi-au câştigat reputaţia de a trăi relaxat şi depăşindu-şi mijloacele de trai, în ultimul deceniu.
După introducerea unui impozit mai mare pe proprietate, oamenii încă se opun plătirii lui. "Nu l-am plătit", a declarat Di Pardo, un avocat din Milano pentru Bloomberg, susţinând că impozitul a fost piesa centrală a bugetului de austeritate al lui Monti. "Înţeleg că suntem pe marginea eşecului şi dezastrului, dar nu se poate să ia tot de la oamenii obişnuiţi."
"Nu este o sumă foarte mare [noua taxă pe proprietate]", a spus Dario Castiglia, care este director executiv la firma de brokeraj imobiliar RE/MAX Italia, care are aproximativ 200 de birouri în Italia. "Ideea e că italienii s-au obişnuit să nu plătească nici un fel de taxe timp de trei ani şi asta are loc tocmai când ne aflăm în mijlocul uneia dintre cele mai grave recesiuni din ultimele decenii."
În acest moment, tarifele sunt stabilite la 0,4 la sută din valoarea proprietăţii pentru prima locuinţă şi de 0.76 la sută pentru a doua locuinţă. Astfel, impozitul anual pentru o proprietate evaluată la o jumătate de milion ar fi de aproximativ 2.000 de euro.
Se poate argumenta că acest tip de mentalitate este exact motivul pentru care există corupţie în ţări precum Italia, Grecia sau Spania. Din păcate, măsurile de austeritate nu sunt singurul ingredient în depăşirea acestei crize financiare.
Italiei îi lipseşte cu disperare stimularea economică pentru creştere. Pentru a aborda această problemă, liderul italian a purtat săptămâna trecută discuţii cu cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande şi prim-ministru Spaniei, Mariano Rajoy. Scopul întâlnirii a fost abordarea viitorului monedei euro şi găsirea unor modalităţi pentru a preveni o dezintegrare economică.
Ca parte a discuţiilor, liderii au convenit să facă lobby pe lângă partenerii lor din zona euro, pentru a câştiga sprijin pentru un pachet de dezvoltare de 130 de miliarde de euro, dar nu au reuşit să ajungă la un consens dacă blocul ar trebui să emită sau nu euroobligaţiuni comune.
"Pentru a ieşi cu bine din această criză a zonei euro şi a economiei europene este necesară o integrare şi mai mare", a declarat Mario Monti. Dacă liderii nu vor reuşi să rezolve problemele rapid, "opinia publică, dar şi cea a guvernelor şi parlamentului ... se vor întoarce împotriva unei integrări şi mai mari", a adăugat el.
Mario Monti este un mare susţinător al euro-obligaţiunilor şi al consolidării datoriilor Europei într-un singur pachet. El se confrunta cu cea mai mare rezistenţă din partea Germaniei, care doreşte măsuri stricte de austeritate şi nu favorizează euro-obligaţiunile, deoarece ar însemna că banii contribuabililor germani s-ar scurge direct spre ţările "leneşe", iar Angela Merkel s-ar putea confrunta cu o opoziţie foarte puternică din partea populaţiei şi băncilor din Germania.
Cu toate acestea, chiar şi Merkel a început încet să îşi slăbească poziţia privind respingerea pachetelor de dezvoltare. "Noi spunem că dezvoltarea şi un sistem financiar solid sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Un sistem financiar solid nu este suficient", a declarat Merkel.
