Istoria Presei (IV)

Clasicii Presei Naţionale

Cum am văzut în episodul trecut, după Unirea Principatelor Române, ziarele şi revistele s-au înmulţit, s-au diversificat şi şi-au îmbunătăţit permanent conţinutul, câştigând astfel din ce în ce mai mulţi cititori şi contribuind la educaţia acestora.

Una dintre cele mai prestigioase reviste ale acelei vremi a fost ”Convorbiri literare”, care apărea lunar, fiind organul de presă al celebrei Societăţi Literare ”Junimea”. Liderul acestei societăţi era marele critic literar şi om politic Titu Maiorescu. Primul număr a apărut la 1 martie 1867, la Iaşi, unde revista a funcţionat până în anul 1886.

Printre colaboratorii ”Convorbirilor literare” se numără scriitori de marcă ai vremii: Mihai Eminescu, care publică aici majoritatea poeziilor sale; Ion Creangă, care ”subpublică” primele trei părţi din ”Amintiri din copilărie”; Ion Slavici, care publică numele şi poveşti; Ion Luca Caragiale, care ”subpublică” majoritatea comediilor sale; Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Duiliu Zamfirescu, Ion Alexandru Brătescu-Voineşti şi alţii. Această publicaţie a impus, încă de la apariţie, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, remarcându-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice.

Între 1870 – 1877, a apărut şi ”Columna lui Traian”, cea mai bună revistă filologică din România, în care liderul ei, savantul şi scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu, a pus, prin studiile sale, temelia ştiinţei etno-psihologice în ţara noastră. În 1887, tot sub conducerea lui Hasdeu, care a fost şi un mare ziarist, a apărut, la Bucureşti, ”Revista nouă”, avându-i ca redactori, printre alţii, pe Alexandru Vlahuţă şi Barbu Ştefănescu Delavrancea.

În presa epocii se distinge şi ”Românul” lui C. A. Rosetti, unul dinte cele mai influente cotidiene, fondat pe 9 august 1857. Acest ziar avea, de altfel, cel mai ridicat tiraj dintre ziarele vremii, având în vedere numărul mic de locuitori şi analfabetismul de atunci, ridicându-se, în 1863, la 2.000 de exemplare, dintre care 1.800 erau vândute pe baza de abonament. Ziarul prezenta punctele de vedere ale Partidului Liberal-Radical, condus de Ion C. Brătianu şi C. A. Rosetti.

Alt ziar popular a fost, pe atunci, şi ”Timpul”, devenit rapid cel mai important din România. A fost fondat de Grigore H. Grandea şi a apărut la Bucureşti între 15 martie 1876 şi 17 martie 1884, apoi între 13 noiembrie 1889 şi 14 decembrie 1900, precum şi între 1919 şi 1922, ca organ al Partidului Conservator. În redacţia ”Timpului” au scris pagini nepieritoare Mihai Eminescu, Ion Slavici şi Ion Luca Caragiale.

Despre activitatea lui Mihai Eminescu la ”Timpul” se spune că el nu scria, ci oficia! În anul 1877, marele poet s-a mutat la Bucureşti, unde, până în 1883, a fost redactor la ”Timpul”, din 1880 fiind redactor-şef. Memoriile lui Mihail Paleologu consemnează acest fapt: ”La douăzeci şi ceva de ani, Eminescu devine, în realitate, şeful unui ziar important, ”Timpul”, poate cel mai important din epocă, pe care el îl făcea, în mare măsură”.

Iată cum descrie Ion Slavici superba atmosferă din acea redacţie suprafirească, onorată de trei mari clasici ai literaturii noastre, dar şi ai presei naţionale: ”Eminescu ţinea cont de critica muşcătoare a lui Caragiale, veşnic nemulţumit de forma unei fraze, iritat că nu află cuvântul potrivit, şi, disperat de ceea ce realizase, renunţa să scrie. Îşi citea articolele şi era fericit când Caragiale nu găsea nimic de criticat. ”A tăcut şi hâtrul de Caragiale!”, exclama mulţumit Eminescu. Pentru el era dovada că articolul era impecabil şi trecea la redactarea telegramelor şi a celorlalte informaţii, care erau redactate cu aceeaşi atenţie”.

Întemeiat ca organ central al Partidului Conservator, ”Timpul” s-a transformat, din aprilie 1876, când au venit liberalii la putere, în ziar al opoziţiei conservatoare. Eminescu este nu numai poetul nostru naţional, dar şi cel mai mare ziarist român din toate timpurile. Ca ziarist, era admirat chiar şi de adversarii politici. Astfel, C. A. Rosetti, el însuşi conducător al ziarului ”Românul”, dimineaţa citea mai întâi ”Timpul” şi abia după aceea se ocupa de altele.

Eminescu elabora editorialele de orientare politică, făcea lectura tuturor materialelor şi hotăra asupra publicării lor. Tot el selecţiona şi lucrările pentru foiletonul ziarului şi deschidea coloanele acestuia nu doar scrierilor literare , cum era obiceiul în presa vremii, ci şi unor studii ştiinţifice.

Un alt ziar important a apărut în 1877, anul proclamării Independenţei de Stat a ţării, eveniment de la care şi-a luat şi numele de ”România liberă”. Ziarul conţinea informaţii din toate domeniile şi la el au colaborat importanţi oameni de cultură, inclusiv Mihai Eminescu.

Se poate spune, fără exagerare, că pe vremea aceea presa română recuperase deja întârzierea acestei profesii pe meleagurile noastre, ajungând, prin condiţiile grafice şi prin conţinut, la acelaşi nivel cu cel al Occidentului.