Adevărata pizza napoletană se naşte în jurul anului 1600, din inegalabila ingeniozitate culinară napoletană şi din dorinţa de a face mai apetisantă şi mai gustoasă tradiţionala turtă de pâine.
La început era vorba de un aluat pentru pâine copt în cuptoare cu lemn, condimentat cu usturoi, untură şi sare grunjoasă, sau în versiunea îmbogăţită — cu brânză şi basilico (busuioc). Chiar dacă uleiul a ajuns să înlocuiască untura, pizza modernă ajunge pe mese după descoperirea roşiei importate din Peru’ de către colonizatorii spanioli.
A trebuit însă să aşteptăm până după jumătatea anului 1800 pentru a găsi prima pizza cu “roşii şi mozzarella”.
Chiar dacă existau deja variate feluri de pizza, aprobarea oficială soseşte în 1889, cu ocazia vizitei la Napoli a suveranilor Italiei de la acea vreme, Regele Umberto şi Regina Margherita.
Istoria povesteşte că Raffaele Esposito, cel mai bun pizzaiolo (termen italian pentru cel care prepara pizza) din acea vreme, a realizat trei pizza: pizza alla Mastunicola (untură, brânză şi basilico), pizza alla Marinară (roşii, usturoi, ulei şi oregano) şi pizza cu roşii, mozzarella şi basilico, ale cărui culori aminteau în mod voit de tricolorul Italian (roşu, alb, verde).
Suverana aprecie atât de mult acest ultim tip de pizza, încât dori să îi mulţumească în scris pizzaiolului. Din acest motiv şi pentru a-i mulţumi la rândul său, respectivul dădu creaţiei sale culinare numele Reginei, şi care din acel moment urma sa fie cunoscută sub denumirea de “Pizza Margherita”.
După boom-ul obţinut la Napoli, adevărata pizza napoletană este “expatriată” pentru a cuceri mai întâi întreaga Italie şi apoi restul lumii.
Astăzi pizza a devenit atât de comună încât există riscul de a-şi pierde simplicitatea şi autenticitatea, fiind un produs răspândit pe o arie atât de largă.
Materia primă de calitate, îmbinată cu măiestria şi abilitatea unui pizzaiolo de a ne oferi un fel de mâncare excepţional, gustos şi foarte digerabil este adevăratul secret al pizzei.
(de NAPOLI......... CHE PASSIONE !!!!!!!!!!