
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat miercuri o rezoluţie care a solicitat o pauză temporară a luptelor din Fâşia Gaza. Tel Avivul a declarat că apelul pentru o pace scurtă a fost o decizie "deconectată de realitate şi nu are nicio semnificaţie", se arată într-o analiză postată pe site-ul Antiwar.com.
Rezoluţia a trecut de cel mai puternic organism al ONU cu un vot de 12-0. SUA şi Marea Britanie nu au votat pentru moţiune din cauză că aceasta nu a condamnat Hamas.
La rândul său, Rusia s-a abţinut din cauza îngrijorării că rezoluţia nu face un apel suficient de puternic la pace. Reprezentantul Moscovei a declarat că Washingtonul este responsabil pentru eliminarea cuvântului "încetarea focului" din text.
Rezoluţia a cerut "pauze umanitare urgente şi prelungite" în Gaza pentru a permite ca ajutorul umanitar să ajungă la civilii palestinieni, "eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas şi de alte grupuri, în special a copiilor, precum şi asigurarea accesului umanitar imediat". AP relatează că limbajul din rezoluţie a fost diluat.
Ca răspuns la adoptarea de către Consiliul de Securitate al ONU a primei rezoluţii privind războiul din Gaza, guvernul de la Tel Aviv a declarat că va ignora apelul pentru o pauză umanitară.
"Decizia este deconectată de realitate şi nu are nicio semnificaţie", a declarat ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan.
"Israelul operează deja în Gaza în conformitate cu dreptul internaţional, în timp ce teroriştii Hamas vor ignora decizia şi cu siguranţă nu vor acţiona în conformitate cu ea. Israelul îşi va continua acţiunile până la distrugerea Hamas şi recuperarea celor răpiţi."
Tel Avivul a rezistat tuturor apelurilor sau acordurilor chiar şi pentru a întrerupe atacul său împotriva Gaza.
VICE News relatează că premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins un acord privind ostaticii, pe motiv că dorea să elibereze prizonierii cu ajutorul armatei.
"Este clar că israelienii au dorit o ofensivă terestră în desfăşurare înainte de a lua în considerare această propunere, care a fost pe masă încă din primele zile ale conflictului", a declarat un diplomat regional.
Un oficial al NATO a declarat pentru publicaţia VICE News: "Netanyahu poate acum să se uite la publicul israelian şi să le spună că acţiunea sa fermă cu ofensiva terestră este ceea ce a permis eliberarea unor ostatici".
Sursa a adăugat: "[Netanyahu] vede un câştig politic pe termen scurt în a susţine că ofensiva militară israeliană a forţat Hamas să facă concesii, dar nu pare să se teamă să explice cum ar fi putut să moară ostaticii în lovituri aeriene în timp ce aceeaşi înţelegere era disponibilă."
Dar a existat acest "compromis" anunţat vineri:
„Israelul a consimţit vineri la livrări zilnice regulate de combustibil în Fâşia Gaza pentru prima dată de la începutul războiului împotriva Hamas lansat luna trecută, marcând o schimbare semnificativă de politică şi stârnind reacţii furioase în interiorul guvernului în legătură cu o mişcare pe care Ierusalimul a refuzat să o facă timp de mai multe săptămâni din cauza temerilor că această resursă crucială va cădea în mâinile grupului terorist”, susţine Times of Israel.
The New York Times a relatat miercuri că Tel Aviv-ul a efectuat un raid la spitalul al-Shifa, cea mai mare şi mai modernă unitate medicală din Gaza, pentru a face presiuni asupra Hamas să accepte un acord în condiţiile israeliene.
De asemenea, Tel Aviv-ul a făcut presiuni pentru o eliberare a ostaticilor care să includă o pauză cât mai scurtă a luptelor.
Ministrul israelian al cabinetului de război Benny Gantz a declarat că, chiar dacă Tel Aviv-ul este de acord cu o scurtă pauză a operaţiunilor militare din Gaza, intenţionează să soluţioneze războiul cu armata sa:
"Chiar dacă ni se cere să facem o pauză în lupte pentru a ne returna ostaticii, luptele şi războiul nu se vor opri până când nu ne vom atinge obiectivele".