Irina Radu, despre oprirea difuzării interviului cu Cioloş la TVR: Nu a fost cenzură
alte articole
Şefa TVR, Irina Radu, a fost audiată luni în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, după ce televiziunea naţională a refuzat difuzarea unui interviu cu premierul Cioloş, pe motiv că figura acestuia apare pe afişele PNL aşa încât interviul ar poate fi considerat campanie electorală. După audieri, Radu a caracterizat drept constructive discuţiile cu membrii comisiei şi a precizat că respinge acuzaţiile de cenzură iar interviul cu Cioloş va fi difuzat ulterior.
Cât despre faptul că, în 2014, TVR nu şi-a făcut nicio problemă să difuzeze în plină campanie electorală un interviu cu Victor Ponta - candidat la preşedinţia ţării - directorul general al TVR a susţinut că faptul că atunci s-a greşit nu este un motiv pentru a se comite acum aceeaşi greşeală.
"Şi trebuie să repetăm aceleaşi probleme? Ţineţi minte ce a fost atunci. Eu nu eram preşedinte, era altcineva, şi acel preşedinte chiar a spus acum la B1 TV că are opinia că TVR a luat o decizie bună”, a declarat Radu, citată de Realitatea net.
Preşedintele director general al TVR a mai precizat că situaţia creată va fi discutat de comisia de etică şi a opinat că, în opinia sa, cezura ar fi însemnat anularea difuzării sau difuzarea trunchiată. De asemenea, Radu a mai precizat că toate întrebările legate de difuzarea sau nedifuzarea interviului îi creează suspiciuni:
"Cenzură... Toate televiziunile au titrat: "Cenzură la TVR". Cenzură nu asta înseamnă. Cenzură înseamnă să interzici să apară ceva, nu să planifici la o altă dată difuzarea sau să dai dintr-un interviu 10 minute, iar 30 tăiate. Aia înseamnă cenzură! Aşa s-a vorbit despre o altă planificare şi nu înţelegem de ce neapărat trebuie să întrebe lumea când dăm, de ce dăm, de ce nu dăm. Asta mie, ca jurnalist, îmi crează suspiciuni”, a declarat Radu, potrivit Mediafax, după audierile din Parlament.
Nu în ultimul rând, Irina Radu a declarat că acest caz demonstrează că trebuie schimbată legislaţia privind tratamentul personalităţilor în campania electorală.
"Din punctul meu de vedere ar trebui făcute precizări mult mai clare, pentru că această situaţie a dlui premier Cioloş e fără precedent. Nu candidează, dar se află pe afişe, în spoturi şi aşa mai departe", a concluzionat şeful TVR, potrivit Mediafax.
Reamintim că TVR ar fi trebuit să difuzeze duminică la emisiunea Viaţa Satului, un interviu cu premierul Cioloş, înregistrat miercuri. În locul interviului, telespectatorii au avut însă parte doar de un comunicat de presă care suna la modul următor:
"Având în vedere perioada de campanie electorală pe care o traversăm, conducerea SRTv a decis amânarea difuzării interviului acordat de premierul Dacian Cioloş emisiunii Viaţa Satului. Dorim evitarea oricăror interpretări care s-ar putea naşte din mai multe motive. Primul motiv decurge din faptul că Premierul reprezintă imaginea de campanie a unui partid, ceea ce poate crea impresia unei emisiuni de campanie şi ar fi incorect".
Pe de altă parte, însă, în urmă cu doi ani, TVR difuza, de asemenea, la Viaţa Satului, un interviu cu Victor Ponta, la momentul respectiv candidat la preşedinţie.