Iranul instituie "ziua fără divorţuri", în încercarea de a opri "trezirea conştiinţei" femeilor

Niciun divorţ nu a fost pronunţat luni, 7 octombrie, în Iran. Cu ocazia aniversării căsătoriei lui Ali, primul imam şiit, cu Fatima, fiica profetului Mahomed, în Iran a fost interzis, începând din acest an, ca birourile pentru înregistrarea acţiunilor de divorţ să primească în această zi în audienţă cupluri pe cale să se separe oficial, relatează publicaţia franceză Le Monde. În 2010, această sărbătoare a fost declarată "Ziua naţională a căsătoriei".
Epoch Times România
09.10.2013

Niciun divorţ nu a fost pronunţat luni, 7 octombrie, în Iran. Cu ocazia aniversării căsătoriei lui Ali, primul imam şiit, cu Fatima, fiica profetului Mahomed, în Iran a fost interzis, începând din acest an, ca birourile pentru înregistrarea acţiunilor de divorţ să primească în această zi în audienţă cupluri pe cale să se separe oficial, relatează publicaţia franceză Le Monde. În 2010, această sărbătoare a fost declarată "Ziua naţională a căsătoriei".

Scopul anunţat de Biroul central pentru înregistrarea căsătoriilor şi divorţurilor (Sabt-e Ahval) este acela de a "consolida bazele familiei şi de a invita la reconciliere cuplurile care vor să se despartă".

Potrivit Sabt-e Ahval, numărul de divorţuri a crescut în mod sensibil în ultimii ani în Iran. În perioada martie 2012 - ianuarie 2013 (un nou an, potrivit calendarului iranian), la nivelul întregii ţări s-au înregistrat în medie 380 de divorţuri pe zi, adică 16 pe oră. Dintre cele 31 de circumscripţii ale Iranului, Marele Teheran se află în frunte, cu 90% din numărul total de divorţurile din aceeaşi perioadă.

Acest nou fenomen îngrijorează autorităţile iraniene, care văd în el "o mare problemă", "o alertă" sau o "şubrezire a moravurilor şi a fundamentului familiei".

"Numărul de căsătorii înregistrate în Iran nu a fost niciodată atât de scăzut. În ultimul an, numărul de căsătorii a scăzut cu 9,5%, în timp ce cel al divorţurilor a crescut cu 6%", precizează Hassan Moussavi Chalek, directorul Institutului de asistenţă socială. "Din acest motiv, autorităţile trebuie să găsească o soluţie. Aceasta arată că stabilitatea familială a fost în mod serios afectată", adaugă Chalek.

Motivele care-i determină pe iranieni să ceară divorţul sunt multiple. În ordinea frecvenţei, este vorba despre "violenţa conjugală, dependenţa, sărăcia şi problemele sexuale". Potrivit sociologului Mostafa Foroutan, care se ocupă de această problemă, "sărăcia şi dificultăţile de a asigura necesităţile familiei sunt responsabile de 25% dintre divorţurile înregistrate în fiecare an, un motiv mai puţin important în raport cu alţi factori".

Preşedintele parlamentului iranian, Ali Laridjani, este, însă, de altă părere. El a atenţionat recent asupra "întâlnirilor pe stradă", făcând aluzie la relaţiile bărbat-femeie în afara cadrului marital. De asemenea, Larijani a cerut ca "statisticile care se referă la divorţ să nu fie ţinute în secret".

După cum precizează Le Monde, femeile sunt la originea a circa 90% dintre cererile de divorţ în Iran, alt element îngrijorător pentru conservatori. Totuşi, responsabilii politici iranieni nu sunt de acord asupra "gradului de ameninţare" al acestui fenomen. Astfel, de exemplu, noul vicepreşedinte iranian, Mohhammad-Ali Najafi, vede în acest fenomen mai degrabă o trezire din ce în ce mai pronunţată a conştiinţei femeilor.

"Creşterea numărului de divorţuri nu este în mod obligatoriu un lucru negativ. În aceşti ultimi ani, femeile au devenit tot mai conştiente de statutul lor. Astăzi, ele au puterea şi forţa să se apere. Dacă un bărbat nu se comportă în mod destoinic cu soţia sa, ar fi mai bine ca ea să ceară divorţul", a explicat Mohhammad-Ali Najafi, în august 2012, pe vremea când era membru al Consiliului Municipiului din Teheran.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor