Iranul desfăşoară tancuri la graniţa cu regiunea Kurdistan din Irak

Tancul iranian Karrar (Captură Foto)
Andrei Popescu
03.10.2017

Cu câteva zile înaintea referendumului din Kurdistanul irakian, Iranul a luat măsuri pentru a izola şi reprima regiunea kurdă şi guvernul său din Erbil (GRK). Măsurile au inclus închiderea spaţiului aerian iranian pentru cele două aeroporturi internaţionale din regiunea nordică irakiană şi trimiterea Gărzilor Revoluţionare ale Iranului pentru a desfăşura exerciţii militare de-a lungul graniţei nord-vestice cu regiunea Kurdistan. Dar, în primele ore ale zilei de luni, Iranul şi-a amplificat semnificativ prezenţa militară de-a lungul frontierei, trimiţând zeci de tancuri susţinute de artilerie, potrivit declaraţiei unui oficial al guvernului kurd şi a televiziunii iraniene de stat.

Oficialul kurd a confirmat prezenţa tancurilor, afirmând: “Tancurile pot fi văzute de pe partea kurdă”. Şi televiziunea iraniană a indicat sâmbătă că Teheranul şi Bagdadul vor coopera în cadrul unor exerciţii comune pentru a consolida securitatea la frontieră, ajungându-se până în punctul în care Iranul “va primi forţe irakiene ce vor fi staţionate la punctele de frontieră”.

Oficiali ai guvernului iranian au avertizat cu puţin timp înaintea referendumului kurd de săptămâna trecută că “Republica Iraniană şi-a deschis puncte de frontieră legitime pe premiza consimţământului guvernului federal al statului irakian. Dacă un astfel de eveniment [referendumul] are loc, aceste puncte de frontieră, din perspectiva Republicii Islamice a Iranului, îşi vor pierde legitimitatea”. Se pare că Teheranul îşi pune în aplicare ameninţările, în condiţiile în care este îngrijorat că un Kurdistan independent la graniţa sa va fi o forţă destabilizatoare pentru propria minoritate kurdă semnificativă din Iran.

Săptămâna trecută au fost postate pe reţelele sociale iraniene mai multe videoclipuri şi imagini care arată că poliţia de stat şi forţele de securitate ale Iranului sunt desfăşurate în oraşele kurde din nordul ţării. Mai multe rapoarte indică faptul că demonstraţii pro-kurde au avut loc în diverse oraşe kurde din Iran, ca răspuns la referendumul organizat de guvernul kurd din Erbil – un lucru strict interzis şi, prin urmare, o raritate în Republica Islamică. În Iran locuiesc peste 6 milioane de kurzi, dintr-o populaţie totală de 80 milioane de cetăţeni iranieni. Majoritatea kurzilor sunt concentraţi într-o porţiune de teren în nord-vestul Iranului, de-a lungul graniţei cu regiunea Kurdistanului irakian, dar şi într-o zonă restrânsă în nord-estul ţării.

Potrivit reţelei media Rudaw English din Kurdistanul irakian, în zilele care au urmat referendumului kurd, Teheranul a lansat o campanie majoră de suprimare, fiind raportate zeci de arestări în regiunea nord-vestică a Iranului.

Două partide politice kurde din Iran şi o organizaţie de monitorizare a drepturilor omului au raportat “zeci” de arestări după ce mii de persoane au ieşit pe străzile oraşelor kurde din Iran, scandând mesaje precum “Biji Kurdistan” sau “Să trăiască Kurdistanul” şi fluturând steaguri kurde pentru a sărbători succesul referendumului pro-independenţă “de alături”. Arborarea steagului kurd şi intonarea imnului naţional kurd sunt interzise în Iran.

Serviciile de informaţii şi forţele de securitate ale Iranului au creat un centru de comandă comun “cu scopul de a-i identifica şi aresta pe organizatorii demonstraţiilor”, a declarat Partidul Democrat al Kurdistanului Iranian (PDKI). Aparent, centrul analizează imaginile video de la protestele respective.

Mai mult, se pare că televiziunea iraniană a trimis un mesaj populaţiei kurde de la frontiera ţării, indicând că toate activităţile sunt monitorizate de autorităţi.

Reţeaua Drepturilor Omului din Kurdistan (RDOK) a raportat că poliţia iraniană a monitorizat îndeaproape demonstraţiile, care au atras atenţia în ţară. “Televiziunea de stat iraniană a confirmat mitingurile, o raritate în transmisiunile televizate ale Republicii Islamice”, a precizat RDOK.

Referendumul kurd a împins Irakul în braţele Iranului într-un moment în care relaţia dintre premierul irakian Haidar Abadi şi oficialii iranieni s-a aflat la cel mai scăzut nivel. Dar, după ce Guvernul Regional din Kurdistan (GRK) a insistat să meargă mai departe cu acţiunile pentru independenţă, Abadi vede Iranul ca singurul partener sincer pe care poate conta şi [consideră că s-ar putea] baza pe armata iraniană şi pe Gărzile Revoluţionare ale Iranului în cazul oricărei intervenţii militare împotriva Kurdistanului, în special în oraşele irakiene disputate – oraşul Kirkuk aflându-se în capul listei.

Bagdadul consideră că preşedintele Kurdistanului irakian, Masoud Barzani, nu ar fi continuat pregătirile cu referendumul fără acceptul americanilor – în ciuda faptului că SUA şi-a manifestat opoziţia faţă de vot. Se pare că Washingtonul a decis să schimbe relaţia sa cu Bagdadul pe cea cu Erbil, deoarece nu poate fi capabil să le susţină pe amândouă în acelaşi timp.

Susţinerea guvernului kurd din Erbil este mai atractivă pentru SUA şi aliaţii săi regionali (în special Arabia Saudită), în speranţa că referendumul kurd din Irak va declanşa apetitul kurzilor din Iran (şi al kurzilor din Siria, care deja se află pe aceeaşi lungime de undă). Dacă s-ar întâmpla acest lucru şi ar avea loc o revoltă în Iran, pe care saudiţii o vor susţine cu siguranţă, atunci economia Teheranului şi cea a Bagdadului vor fi sub o mare presiune, conform site-ul Zero Hedge.

Iranul l-a susţinut pe Barzani în 2014 şi i-a furnizat arme (într-un moment în care SUA refuza Irakului orice sprijin, în timpul celor 6 luni de după prăbuşirea oraşului Mosul în 2014), dar în prezent se află într-un război nedeclarat împotriva guvernului din Erbil, susţinând în întregime măsurile luate de Bagdad.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor