Turcia propune un summit cu Iran şi Irak pe tema votului pentru independenţa kurzilor

Premierul turc Binali Yildirim a declarat joi că doreşte să organizeze un summit cu liderii iranieni şi irakieni pentru a coordona răspunsul lor la referendumul pentru independenţă desfăşurat de kurzii din regiunea irakiană Kurdistan.
Premierul turc Binali Yildirim. (Getty Images)
Andrei Popescu
29.09.2017

“Intenţionăm să ne întâlnim în viitorul apropiat pentru a ne coordona măsurile ce vor fi luate în următoarea perioadă. Dorim un summit în trei”, a declarat Yildirim reporterilor în Turcia.

Cabinetul lui Yildirim a precizat că premierul turc a discutat joi despre controversatul referendum cu prim vicepreşedintele iranian Eshaq Jahangiri, în cadrul unei convorbiri telefonice.

În Iran, Irak, Siria şi Turcia trăiesc populaţii semnificative de kurzi, iar aceste ţări s-au confruntat timp de mulţi ani cu apelurile acestora pentru autonomie.

Aproximativ 30 milioane de kurzi locuiesc în Turcia care, timp de decenii, s-a luptat cu grupul militant kurd PKK care urmăreşte să obţină independenţa în interiorul graniţelor turceşti.

Deşi regiunea kurdă din nordul Irakului are deja o autonomie considerabilă oferită de Bagdad, alegătorii kurzi au votat la începutul acestei săptămâni, cu 92,7%, în favoarea unei rezoluţii neobligatorii privind independenţa lor.

Bagdadul, Ankara şi Teheranul au refuzat să recunoască rezultatul votului şi acum urmăresc să facă presiuni asupra kurzilor irakieni ca aceştia să facă un pas înapoi în ceea ce priveşte acţiunile lor de obţinere a independenţei, suspendând legăturile economice şi izolând regiunea.

Turcia a ameninţat că va închide graniţa sa cu regiunea Kurdistanului şi va suspenda fluxul de petrol din acea regiune.

Biroul premierului irakian Haidar al-Abadi a precizat joi că Turcia a fost de asemenea de acord să colaboreze doar cu guvernul din Bagdad în problema exporturilor viitoare de petrol neprelucrat.

Oficialii kurzi din Irak au declarat că pot face faţă unei blocade economice deoarece îşi generează singuri energia electrică şi combustibilul necesar şi dispun de un teren agricol fertil.

De asemenea, oficialii kurzi au precizat că majoritatea camioanelor care traversează frontiera din Turcia în Irak vor trebui să traverseze prin Kurdistan pentru a ajunge în teritoriul controlat de Bagdad, astfel că, orice blocadă va afecta atât economiile turcă şi irakiană, cât şi economia regiunii kurde.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor