Iohannis, în vizită la Ciorbea. Avocatul Poporului va analiza sesizarea CCR pe tema OUG-urilor elefant

Avocatul Poporului ar urma să ia astăzi sau mâine, în urma discuţiei cu preşedintele, o decizie privind atacarea la CCR a ordonanţelor ce mutilează Codurile Penale în favoarea corupţilor.
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Loredana Diacu
01.02.2017

Preşedintele Iohannis l-a vizitat, miercuri, pe Avocatul Poporului, după întrevedere declarând că acesta va analiza cu celeritate oportunitatea sesizării Curţii Constituţionalitate pe tema ordonanţelor vizând modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedura Penală adoptate marţi seara, pe furiş, de Guvernul Grindeanu.

"Avocatul Poporului mi-a promis că va analiza cu celeritate. Sper că mâine sau poimâine să ia decizia corectă", a declarat Iohannis, citat de News.ro, adăugând că, dincolo de argumentele juridice, Avocatul Poporului trebuie să se uite şi în jur, la faptul că România este revoltată.

Anterior discuţiei cu Ciorbea, Iohannis declarase că Avocatul Poporului are, în opinia sa, şi instrumentele şi oportunitatea de a ataca OUG privind Codurile penale.

Reamintim că Victor Ciorbea a declarat astăzi, răspunzând la o întrebare a presei, că nu poate ataca la Curtea Constituţională OUG de modificare a codurilor penale, adoptată de Guvern, miercuri noapte, până nu intră în vigoare.

"Vreau să verific şi în Monitorul Oficial pentru că, din câte am înţeles, OUG ar urma să intre în vigoare peste 10 zile. Potrivit legii, nu avem competenţa de a o ataca la Curte decât după ce intră în vigoare. Prin urmare, în această perioadă de zece zile noi nu avem nicio competenţă. Chiar domnul preşedinte preciza la CSM că solicită CSM să constate că s-a născut un conflict juridic de natură constituţională şi să sesizeze direct CCR. Precizez că în materie de conflict juridic de natură constituţională, noi nu avem competenţă. În această perioadă de 10 zile nu avem nicio competenţă", a declarat Victor Ciorbea, citat de Gândul, pentru Realitatea TV.

Trist este însă că un act normativ odată intrat în vigoare poate fi invocat ulterior în favoare acuzaţilor în baza principiului legii celei mai favorabile, aşa că, dacă Ciorbea aşteptă cele zece zile până când legea va intra în vigoare, va fi prea târziu - nenumăraţi corupţi vor putea să se folosească de ordonatele lui "Drăgneanu" pentu a scăpa basma curată.

Astfel, articolul 5*) din Codul Penal arată că: Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei (1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor