Iohannis a decis: Sevil Shhaideh nu va fi premier
alte articole
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că nu o va desemna pe Sevil Shhaideh pentru postul de premier. Refuzul preşedintelui de a o pune pe fosta succesoare a lui Dragnea la Ministerul Dezvoltării Regionale în fruntea Guvernului vine pe fundalul controverselor legate de soţul acesteia, Akram Shhaideh fiind acuzat că este un susţinător deschis al lui Bashar Al-Assad şi al Hezbollah.
"Săptămâna trecută, când am avut consultări cu partidele politice, PSD-ul şi ALDE care au ţinut să vină împreună la consultări, mi-au propus-o pe Sevil Shhaideh pentru poziţia de prim ministru. Am cântărit cu grijă argumentele pro şi contra şi am decis să nu accept această propunere. În consecinţă, solicit coaliţiei PSD-ALDE să facă altă propunere.", a anunţat şeful statului, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Cotroceni.
Reamintim că potrivit Rise Project, soţul lui Sevil Shhaideh, sirianul Akram Shhaideh este susţinător al dictatorului sirian Bashar al-Assad, acuzat de comunitatea internaţională de crime de război şi că pe conturile sale de socializare, acesta transmite mesaje pro-Assad, foloseşte simbolurile loialităţii faţă de regimul de la Damasc şi critică atât rebelii, cât şi liderii arabi şi vestici care susţin revoluţia siriană.
Akram Shhaideh a lucrat 20 de ani în Ministerul Agriculturii de la Damasc, sub regimul controlat de familia Assad. În 2010 a venit în România, şi-a continuat cariera într-o instituţie publică şi acum propagă online mesaje de sprijin pentru un regim acuzat de crime de război, scrie Rise Project.
Cât despre Sevil Shhaideh, cea pe care Dragnea a propus-o premier, aceasta vine din Constanţa, unde, potrivit liderului USR, a făcut parte din gaşca Nicuşor Constantinescu - Radu Mazăre, titulari ai numeroase dosare penale şi despre care se susţine că au jefuit judeţul. Concret, Shhaideh a fost director al Direcţiei Proiecte din Consiliul Judeţean Constanţa, instituţie condusă ani de zile de celebrul Nicuşor Constantinescu.
De altfel, Shhaideh ar fi fost audiată, în calitate de martor, în dosarul de corupţie Tel Drum, firmă despre care presa a scris că ar fi controlată de Liviu Dragnea. În acest dosar, un apropiat al lui Liviu Dragnea ar fi scos informaţii clasificate secret de stat din DNA referitoare la Tel Drum şi ar fi încercat să i le dea şefului PSD, scrie România Liberă.
Shhaideh a fost persoana care l-a înlocuit pe Liviu Dragnea la şefia Ministerului Dezvoltării Regionale, după ce acesta a demisionat în urma condamnării la închisoare cu suspendare în dosarul fraudării referendumului din 2012. La momentul respectiv, opoziţia a acuzat că numirea este una de faţadă, făcută special pentru ca Dragnea să poată păstra controlul asupra ministerului ce împărţea bani baronilor locali.