Tensiune în PSD. Un vicepreşedinte contestă public propunerea lui Dragnea pentru funcţia de premier

Unul dintre liderii PSD, primarul Iaşului Mihai Chirică, nu este deloc mulţumit de propunerea făcută de şeful său de partid Liviu Dragnea pentru funcţia de premier, Sevil Shhaideh.
Andrei Pricopie
24.12.2016

alte articole

Liviu Dragnea (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
24.12.2016

Propunerea făcut de preşedintele PSD Liviu Dragnea pentru funcţia de premier al României - Sevil Shhaideh - este "nepotrivită", consideră unul dintre vicepreşedinţii partidului, Mihai Chirică, primarul Iaşului, relatează ziaruldeiaşi.ro.

"Ca vicepreşedinte PSD, atât timp cât am împuternicit preşedintele la nivel naţional să ia o decizie şi asta a considerat-o necesară, mă gândesc că a avut mai multe necunoscute în studiu decât am avut eu cu mintea mea, cu sufletul meu, şi a luat această decizie. Dacă mă întrebaţi ca ce­tăţean, nu cred că este cea mai potrivită. Dacă mă întrebaţi ca primar, crescut lângă statuia lui Ştefan cel Mare, este nepotrivită", a declarat primarul.

Mihai Chirică susţine că a fost sunat de inclusiv de primari din judeţ care şi-au arătat nemulţumirea faţă de propunerea făcută de Dragnea.

"Eu i-am invitat pe toţi colegii mei de partid să aibă răbdare pentru că lucrurile se vor aşeza, se vor aşeza cât se poate de firesc, şi se vor duce în matca lor normală. Pur şi simplu, mă gândesc că este o strategie care trebuie urmată şi va avea un rezultat bun", a adăugat Mihai Chirică, sugerând că planul PSD este de a da, în final, un alt premier.

Potrivit edilului, este nevoie de "răbdare, înţelepciune şi de o abordare pragmatică".

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să accepte propunerea lui Dragnea, primarul a preiczat că îi este "foarte greu" să ofere un răspuns şi că nu vrea să se transpună "în mintea nimănui".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor