Invazia rusă în Ucraina. Amnesty International, criticată aspru că dă apă la moară Rusiei: A greşit teribil

În timp ce o mare parte a lumii s-a unit şi a condamnat aproape în unanimitate acţiunile Rusiei în Ucraina într-un cor de condamnări, organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International a devenit una dintre cele mai puternice voci discordante.

Concret, Amnesty este criticată dur pentru un raport publicat la 4 august, în care organizaţia susţine că armata ucraineană ar fi pus în pericol civilii "prin stabilirea de baze şi operarea de sisteme de arme în zone rezidenţiale populate, inclusiv în şcoli şi spitale".

Un material de opinie publicat de Politico atrage atenţia asupra faptului că raportul emis de Amnesty privind Ucraina nici măcar nu vorbeşte despre care ar fi fost soarta alternativă a civililor din ţară dacă armata ucraineană s-ar fi dat la o parte din faţa forţelor invadatoare ruse, şi sugerează că în acest sens situaţia localnicilor din Bucea şi Irpin ar putea oferi o idee.

După şase luni de la lansarea invaziei în ţara vecină, Rusia continuă să bombardeze centrele de populaţie ucrainene, ucigând şi rănind civili şi distrugând infrastructura cu o impunitate aproape totală.

Doar în ultimele zile, forţele ţării au lansat atacuri cu rachete de la centrala electrică din Zaporojie, ocupată de ruşi, asupra clădirilor din oraşul vecin Nikopol, rănind trei persoane.

Revenind la raportul controversat amintit, Amnesty International este acuzat că şi-a publicat concluziile în grabă şi "a trecut cu vederea implicaţiile grave ale faptului că a oferit Rusiei exact ceea ce căuta aceasta - schimbarea vinovăţiei".

"În primul rând, premisa raportului Amnesty este îndoielnică. Mulţi experţi au afirmat că armata ucraineană a acţionat în limitele dreptului umanitar internaţional, folosind clădiri şcolare vacante, poziţionându-şi soldaţii în zonele urbane pentru a-i proteja de invadarea de către trupele ruse. În plus, Ucraina a făcut tot ce a putut pentru a îndemna civilii să fugă din regiunile afectate de război ale ţării", afirmă sursa citată.

Mai mult, chiar un anchetator al ONU pentru crime de război a subliniat că Amnesty "a înţeles greşit legea", Marc Garlasco subliniind că "nu există nicio obligaţie de a sta umăr la umăr pe câmp", ceea ce, în mod evident, ar fi o strategie militară proastă pentru militarii ucraineni, mai ales atunci când se confruntă cu o forţă superioară numeric.

Dar problemele factuale din raportul Amnesty sunt doar începutul. Impactul său în aval este, fără îndoială, mult mai important decât orice dispută factuală individuală.

Venind din partea uneia dintre cele mai proeminente organizaţii pentru drepturile omului, acest raport are implicaţii evidente dacă lumea liberă ar trebui sau nu să considere Rusia ca fiind în totalitate vinovată pentru nenumăraţii civili ucraineni pe care i-a ucis şi dacă guvernele democratice ar trebui sau nu să continue să sprijine Ucraina.

S-ar putea crede că orice lucru atât de sensibil ca acesta ar fi supus celei mai mari examinări, nu numai pentru a confirma veridicitatea oricăror afirmaţii subiacente, ci şi pentru a stabili consecinţele acestora în lumea reală. Din păcate, Amnesty nu s-a ridicat la înălţimea situaţiei.

Potrivit Centrului ucrainean pentru comunicare strategică, raportul Amnesty nu a ţinut cont, de fapt, de proprii angajaţi din Ucraina, bazându-se în schimb pe materiale "colectate pe teritoriul taberelor de filtrare şi al închisorilor", unde punerea la îndoială a politicii preşedintelui rus Vladimir Putin ar putea fi o decizie care să pună în pericol viaţa.

Decizia de a-şi exclude propria filială ucraineană este deosebit de îngrijorătoare. Iar şefa biroului din Ucraina al organizaţiei, Oksana Pokalciuk, a demisionat imediat în semn de protest, susţinând că documentul Amnesty "a creat un material care sună ca un sprijin pentru opiniile ruse despre invazie" şi că a "devenit un instrument al propagandei ruse".

Deloc surprinzător, predicţia ei s-a dovedit a fi profetică. Posturile de propagandă ruseşti s-au năpustit asupra concluziilor raportului ca dovadă că Ucraina foloseşte civili ca "scuturi umane" şi că este de vină pentru orice deces de civili.

Afirmând cu nepăsare că Ucraina încalcă dreptul internaţional prin staţionarea militarilor săi în zone rezidenţiale, Amnesty a oferit în esenţă Rusiei justificarea pe care o dorea - dar de care cu siguranţă nu avea nevoie - pentru a lovi fără discriminare ţinte nemilitare.

Deci, atunci când artileria rusă loveşte satele ucrainene, Amnesty ar trebui să se întrebe: "Este de fapt vina Ucrainei?". Dacă aceasta nu este învinovăţirea victimelor, atunci ce este?

Abia în secţiunea finală a raportului, organizaţia notează că "practica armatei ucrainene de a localiza obiective militare în zone populate nu justifică în niciun fel atacurile nediscriminatorii ale Rusiei".

Acest lucru este cu siguranţă adevărat. Dar adăugarea unui singur rând scurt despre agresiunea rusă nu justifică în niciun fel faptul că organizaţia s-a grăbit să elaboreze un raport în care acuză Ucraina pentru uciderea propriilor civili.

Neînfrânată de la invazia sa din 24 februarie, Rusia poate acum să pretindă o doză mică de legitimitate a bombardamentelor sale asupra ţintelor civile. Încurcând aspectele morale şi oferindu-i Rusiei o victorie de PR, Amnesty Internaţional va avea pe propriile-i mâini, în mod ironic, sângele şi mai multor civili ucraineni.

Amnesty tace în continuare

Dar cum îşi justifică organizaţia acţiunile? După un protest uriaş al ucrainenilor şi chiar a unor persoane din interiorul organizaţiei - inclusiv demisiile şefului biroului ucrainean şi a co-fondatorului biroului suedez - a încercat aceasta să-şi clarifice raportul sau să-şi recunoască greşeala?

Nu încă.

În schimb, într-o postare recentă pe Twitter, secretarul general al Amnesty Internaţional, Agnes Callamard, a etichetat pur şi simplu criticii raportului drept "troli". Protejată de război, Callamard este liberă să se bată pe spate după ce a oferit Rusiei mai multe justificări pentru a distruge satele ucrainene.

Afirmaţiile înşelătoare ale Amnesty fac, de asemenea, rău propriei sale misiuni şi îi diminuează credibilitatea în răspunsul la nenumărate alte crize umanitare din întreaga lume. După mai bine de o săptămână de reacţii negative, abia acum organizaţia a acceptat în sfârşit un audit extern al raportului său. Dar acest lucru este mult prea puţin şi mult prea târziu. O revizuire tardivă, ale cărei rezultate ar putea veni la câteva săptămâni sau luni după raportul original, nu ar face mare lucru pentru a remedia daunele provocate de Amnesty.

Timpul este esenţial. Şi dacă Amnesty speră să-şi păstreze credibilitatea şi să continue să joace un rol esenţial în apărarea drepturilor omului, organizaţia ar trebui să retracteze sau să clarifice raportul său cât mai curând posibil, iar Callamard ar trebui să demisioneze.