"Intervenţia a fost subtilă şi complexă" - Iohannis nu vede niciun vinovat pentru nedepistarea interferenţelor ruse în alegeri

Klaus Iohannis
Andrei Pricopie
18.12.2024

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, într-o conferinţă de presă cu ocazia participării la Summitul UE-Balcanii de Vest, că îi va informa pe partenerii României despre "imixtiunile grave" în alegerile din România şi a arătat cu degetul spre Federaţia Rusă. Pe de altă parte, şeful statului nu face pe nimeni din statul român responsabil pentru situaţia care a dus la anularea alegerilor prezidenţiale "pentru că intervenţia a fost subtilă şi complexă".

"Voi informa membrii Consiliului European şi cu privire la situaţia din România, ca urmare a interferenţelor străine în procesul electoral, cu toate urmările, şi voi sublinia că acest lucru nu este o ameninţare doar la adresa României, ci la adresa democraţiilor şi a valorilor europene, la modul cel mai general. Toate, repet, toate ţările sunt expuse acestui risc", a declart Klaus Iohannis

Reporter: Spuneaţi că a fost o măsură corectă luată de Curtea Constituţională. Faptul că am ajuns acolo dovedeşte că alte instituţii nu şi-au făcut datoria? Faceţi pe cineva culpabil? Aţi cerut măsuri ca să nu se mai ajungă la aceeaşi situaţie?

Klaus Iohannis: Nu fac pe nimeni responsabil, pentru că intervenţia a fost atât de subtilă şi atât de complexă, încât, practic, mare parte din ce s-a întâmplat a fost găsit după primul tur. Au fost unele chestiuni care au fost observate, dar, din păcate, situaţia şi legile nu au fost suficient de...

Bunăoară, fostul candidat care şi-a făcut o campanie excesivă, care susţine că a costat zero – nu crede nimeni, dar aşa s-a declarat – pe o reţea socială.

Pe reţelele sociale campaniile sunt frecvente, toată lumea îşi face, dar acele reţele au obligaţia ca, atunci când sunt campanii, să le marcheze. Şi, atunci când nu mai e voie să se facă campanie, să le oprească.

BEC a somat să se oprească campania când s-a oprit campania. Reţeaua a continuat campania şi sâmbătă, şi duminică, doar pentru acel candidat.

E o încălcare gravă a legislaţiei electorale. Dar, cum reţeaua nu are bază în Europa, ci în China, şi-a permis să ignore ce a cerut BEC. Iar BEC nu a avut niciun instrument, cum nici UE nu are niciun instrument să constrângă acea reţea. Dar influenţa străină a fost găsită ulterior şi, aici, trebuie să spun că am avut un sprijin semnificativ de la partenerii strategici, care au ajutat instituţiile româneşti. De aceea a durat câteva zile de la alegeri.

Şi atunci, să culpabilizăm pe cineva de la noi nu va duce foarte departe.

E adevărat că nu am discutat încă cu toţi politicienii din România. Legislaţia trebuie să fie mai puternică. Dacă BEC constată că s-a încălcat legea, trebuie să aibă instrumente să facă ceva, nu doar să someze.

Pe de altă parte, e nevoie de o cooperare mai strânsă între cei ce supraveghează internetul. Noi avem acele instituţii care cooperează în plan instituţional, dar, probabil, e nevoie ca ele să fie mai aproape unele de altele. E o problemă care trebuie discutată la nivel de UE şi găsite soluţii comune. Nicio ţară singură nu va putea rezolva aceste lucruri.

Reporter: Avem garanţia că la următoarele alegeri nu se va mai repeta?

Klaus Iohannis: Avem lecţia învăţată. Cred că toată lumea are lecţia făcută, iar următoarele alegeri se vor desfăşura cu mai multă transparenţă.

Reporter: Serviciul de Informaţii Externe?

Klaus Iohannis: Nu numai SIE, ci şi Consiliul European. Noi discutăm de ani de zile, dar de la a şti că există acest pericol până la a găsi concret ce s-a întâmplat e cale lungă. Trebuie să înţelegem că nimeni dintre cei ce ne atacă nu o face într-un mod transparent. Se ascund perfect în cyberspace, iar găsirea firului este aproape imposibilă, folosind servere din toată lumea. Să nu îşi imagineze cineva că aceste atacuri se fac cu semnătura „cu dragoste din partea Estului”. Sunt greu de documentat.

Noi am creat entităţi specifice şi în CSAT, care se ocupă de aşa ceva, şi toată lumea ştie că problema există. Dar de la a şti că există până la a remedia, e foarte complicat. Nu poate nici CSAT şi niciun serviciu să spioneze propriii politicieni. Am ajunge unde am fost înainte de ’89. Fiecare are libertatea să îşi facă campanie şi să spună ce vrea. Nu poţi să interzici un candidat care debitează ciudăţenii în campanie, doar dacă încalcă legea. Se pare că au fost însă şi elemente de antisemitism şi legionare care trebuiau urmărite mai de aproape.

Dar insist: serviciile secrete nu au voie să urmărească politicieni, pentru că am ajunge la fel ca Securitatea. În plus, nu îşi permite nimeni să comande, în mod pauşal, campanii electorale, căci e posibil să fi intervenit alte state.

Reporter: Spuneaţi că avem lecţia învăţată. Puteţi spune cu ce lecţie învăţată mergem la partenerii din UE? Ar trebui să existe sancţiuni pentru cei care au avut imixtiuni în alegeri? Vă veţi întâlni cu partea rusă?

Klaus Iohannis: Cu partea rusă nu voi vorbi, dar cu partenerii din Consiliul European voi vorbi. Le voi explica suficient de detaliat ce s-a întâmplat, nu doar pentru a înţelege pericolul imixtiunii ruse, ci şi pentru a înţelege că România a acţionat corect şi legal. Nu peste tot în lume Curtea Constituţională are dreptul să intervină în alegeri, dar în România, în Constituţie, scrie clar că CCR validează şi poate invalida alegerile dacă există nereguli grave. Toate aceste lucruri trebuie explicate. În fiecare ţară procedurile sunt diferite, rolurile instituţiilor sunt diferite. Imixtiunile au fost grave, şi sper ca, după ce voi explica situaţia, se va înţelege gravitatea acestor imixtiuni.

Reporter: Nu a fost convocat ambasadorul statului rus?

Klaus Iohannis: Noi ştim ce s-a întâmplat, dar este foarte complicat, după proceduri diplomatice, să arăţi cu degetul şi să spui „voi aţi fost”. Mă întrebaţi dacă se poate face o procedură de atribuire. Aceasta se poate face, însă este foarte complicată şi doar dacă ai dovezi indubitabile. În cyberspace este extrem de greu să atribui responsabilitatea.

A fost un atac în cyberspace, iar cercetarea pentru atribuire a durat 4 ani. Totuşi, modul în care s-a desfăşurat – conturi de TikTok din Rusia, atacuri pe toate serverele – arată că aceste acţiuni multiple nu pot fi executate de un grup sau de un partid. Ele au o astfel de amploare încât doar un stat poate face aşa ceva. În zona serviciilor, aceste modele de comportament sunt foarte bine cunoscute, iar aici a fost Rusia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor