Înlăturarea de la putere a preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar trebui să producă temeri în Occident (presă)
alte articole
Deşi este de înţeles că ruşii cu creierul spălat de propagandă ar putea crede într-adevăr că Rusia va plonja în haos şi întuneric, după plecarea de la putere a preşedintelui Vladimir Putin, este surprinzător faptul că unii analiştii americani reiau aceeaşi idee, potrivit ediţiei în limba engleză a ziarului rus The Moscow Times.
'Cunoscând slăbiciunea opoziţiei liberale şi puterea aparatului de securitate al lui Putin, e greu să nu ne temem că înlăturarea lui de la putere ne va face să tânjim după impredictibilitatea lui predictibilă', avertizează Julia Ioffe în The New Republic. 'În cazul în care SUA scapă de Putin, ele nu vor mai avea nici o capacitate de a controla ceea ce se va întâmpla în continuare', a explicat Mark Adomanis pentru revista Forbes.
Cu toate acestea, astfel de estimări pesimiste nu sunt destul de bine fundamentate. Cei 140 de milioane de cetăţeni ai Rusiei ar trebui să fie capabili să-şi înlocuiască preşedintele cu cineva care nu trăieşte 'în altă lume', aşa cum a spus cancelarul german Angela Merkel despre Putin.
Analiştii care se tem de Rusia post-Putin pun, de obicei, următoarele probleme: 1) Putin a distrus toate instituţiile independente şi s-a făcut pe el însuşi singurul arbitru al puterii. Acest lucru va duce la haos odată ce el părăseşte Kremlinul. 2) Putin este singura pavăză în calea naţionaliştilor foarte motivaţi şi organizaţi din Rusia, care vor transforma ţara într-un regim fascist de îndată ce el pleacă de la putere. 3) Regimurile personaliste sunt rareori urmate de sisteme democratice, astfel încât care este ideea înlocuirii merelor cu mere?
Să analizăm aceste argumente pas cu pas. În primul rând, este adevărat că Putin a creat cu succes un sistem politic autocrat în ultimii 15 ani. Prin distrugerea partidelor de opoziţie, arestându-i pe liderii acestora şi blocând mobilizarea populară, Kremlinul a reuşit să limiteze interesul populaţiei ruse pentru politică. Golul rezultat între autorităţi şi popor a condus la înstrăinare completă între elite şi mase.
Dar Rusia nu s-ar pierde în haos dacă Putin ar pleca de la putere. În schimb, ar împuternici pe unul dintre cele mai de succes segmente politice ale societăţii ruse de azi: mişcarea liberală de opoziţie. Nici un alt grup social în ultimii 20 de ani nu a mai fost în măsură să mobilizeze 100.000 până la 200.000 de participanţi la un protest (aşa cum au reuşit în 2011-2012) sau 630.000 de moscoviţi care au votat pentru candidatul opoziţiei Aleksei Navalnâi în timpul alegerilor de anul trecut pentru funcţia de primar al Moscovei.
În al doilea rând, ameninţarea ascensiunii naţionaliştilor la putere este exagerată. Analiştii susţin, de exemplu, că sprijinul opiniei publice din Rusia pentru separatiştii din estul Ucrainei este o dovadă a unui val de creştere a sentimentului naţionalist radical. În conversaţii private, cu toate acestea, chiar şi naţionaliştii îşi exprima îndoieli că o înfrângere a rebelilor ar duce la reacţii publice negative în Rusia. Pasivitatea şi amorfismul populaţiei post-sovietice împiedică mobilizarea naţionalistă în Rusia.
Cu toate că ruşii susţin cu tărie ideea de 'Rusia pentru ruşi', ei nu se opun ca această abordare să fie moderată de către instituţii democratice civilizate. Creşterea sentimentelor naţionaliste se datorează în mare parte imigraţiei ilegale imense din Asia Centrală, care în combinaţie cu o gestionare slabă a dus la o creştere a tensiunilor etnice. Dar o soluţie democratică furnizată de Navalnâi - introducerea vizelor de imigrare pentru Asia Centrală - a obţinut sprijin substanţial la Moscova în timpul alegerilor pentru primărie, anul trecut. Nici un radical naţionalist nu s-a mai bucurat vreodată de departe de un nivel comparabil de sprijin în Rusia, în prezent.
În al treilea rând, este adevărat că dictaturile personaliste cum ar fi cea a lui Putin nu au mecanisme de transfer al puterii în mâini democratice. Dar asta nu înseamnă că următorul guvern va fi la fel sau chiar mai rău.
Să luăm ca exemplu România lui Ceauşescu. Când autocraţia stalinistă severă din România s-a prăbuşit brusc în 1989 (ca urmare a unei divizări a elitei, sprijinită de o mişcare populară), procesul nu a avut ca rezultat imediat democraţia, scrie The Moscow Times. Dar a pus bazele acesteia şi astăzi România este o democraţie imperfectă, dar stabilă şi relativ liberă. Nu există nici un motiv să presupunem că după Putin vine potopul.
Şi deşi sistemele personaliste sunt greu de distrus, acestea sunt vulnerabile la şocurile externe. Condiţii economice nefavorabile constituie o ameninţare în special pentru că responsabilii din sistem sunt astfel lipsiţi de resursele folosite pentru a cumpăra loialitatea elitelor şi a alegătorilor.
Iar procesul de fragmentare pare că deja a început în rândul elitei ruseşti. Săptămâna trecută, ministrul adjunct pentru dezvoltare economică Serghei Beliakov şi-a cerut scuze pe Facebook pentru o hotărâre recentă de guvern de a 'petici' bugetul de stat, folosind bani de pensii. Deşi Beliakov a fost demis din guvern a doua zi, evenimentul în sine a zguduit blogosfera din Rusia, care nu a mai văzut niciodată înainte ca un ministru de rang înalt să-şi ceară scuze de la popor.
În fine, la 11 august, Novîe Gazeta - unul dintre puţinele ziare ruseşti rămase independente - a publicat o discuţie privată a unor oficiali ruşi de rang înalt, miniştri şi oligarhi. Participanţii au dezbătut dacă să accepte echipe de fotbal din Crimeea în liga Rusiei şi cum să obţină aceasta fără a-şi atrage personal sancţiuni.
În ciuda exprimării loialităţii lor pentru 'deciziile lui Putin,' unii dintre oligarhi şi-au arătat nemulţumirea puternică faţă de deciziile luate de către autorităţile ruse şi pierderile înregistrate în ceea ce priveşte veniturile şi valoarea activelor. Este de remarcat că sancţiunile, care sunt în vigoare de doar câteva luni, au dus deja la tensiuni substanţiale în cercurile pro-Kremlin.
Dacă tendinţa actuală continuă, s-ar putea produce o potenţială schimbare de putere, după cum urmează: Tensiunile şi nemulţumirile în rândul elitelor pro-Kremlin vor creşte, urmate de o nouă mobilizare a clasei de mijloc (stratul social cel mai puternic lovit de sancţiunile şi de interdicţia impusă de Putin la importul de alimente).
După ce elitele nemulţumite observă un nivel crescut de nelinişte în rândul populaţiei în general, vor începe să se unească şi să promoveze candidaţii politici la diferite niveluri ale sistemului politic din Rusia: primari, guvernatori, parlamente locale, etc.
Cum Putin continuă să-şi piardă popularitatea împreună cu sprijinul politic la diferite niveluri ale societăţii ruse, elitele vor veni cu alternativa de candidatură, care să permită un compromis între mediul rus de afaceri, adepţii unei linii moderate şi Occident (cum ar fi, de exemplu, fostul ministrul de finanţe Aleksei Kudrin). Desigur, date fiind laşitatea şi slăbiciunea disidenţei în rândul elitelor pro-Kremlin, procesul se poate desfăşura foarte lent şi treptat, apreciază publicaţia citată.
Şi mai există un motiv pentru care ar trebui să ne simţim confortabil cu ideea unei schimbări la conducerea Rusiei. Însăşi natura dictaturilor personaliste înseamnă că personalitatea contează mult. Şi chiar dacă Rusia va fi condusă totuşi de un alt autocrat, este puţin probabil ca acel conducător să aibă dispreţul unic al lui Vladimir Putin pentru ordinea mondială preexistentă, conchide publicaţia citată.
