Inflamaţia nervului vag cauzată de COVID-19 poate genera disautonomie [studiu]

Noile date ar putea oferi răspunsuri pentru cei care se confruntă cu simptome persistente mult timp după ce au terminat tratamentul pentru COVID-19. Acestea pot include oboseală, ameţeli, ceaţă cerebrală, probleme cognitive, probleme gastrointestinale, palpitaţii, dificultăţi de respiraţie sau incapacitatea de a tolera poziţiile verticale.

Un studiu din 15 iulie 2023, publicat în Acta Neuropathologica, sugerează că infecţia cu SARS-cov-2 poate afecta nervii sistemului nervos autonom (SNANS), provocând un răspuns inflamator care poate duce ulterior la disautonomia observată la pacienţii cu COVID-19 lung.

Constatările studiului

Folosind mai multe metode, cercetătorii de la Centrul Medical Universitar Hamburg-Eppendorf din Germania au efectuat o analiză microscopică a nervului vag la 27 de pacienţi decedaţi cu COVID-19 şi la cinci persoane dintr-un grup de control care au murit din alte cauze, fără COVID-19.

Nervul vag este o componentă vitală a SNA care reglează funcţii critice precum digestia, ritmul respirator şi cardiac şi răspunsul imunitar. Semnalizarea transmisă de nervul vag către trunchiul cerebral controlează, de asemenea, "răspunsul comportamental de boală", în care creierul generează simptome asemănătoare gripei, inclusiv greaţă, oboseală, durere şi alte simptome cronice ca răspuns la inflamaţie.

Cercetătorii au detectat ARN-ul SARS-cov-2 în probele de nerv vag obţinute de la pacienţi decedaţi cu COVID-19 sever, demonstrând că infecţia directă a nervului a fost însoţită de o infiltrare de celule inflamatorii compuse în principal din monocite - un tip de celule albe din sânge care găsesc şi distrug germenii şi elimină celulele infectate. Analiza lor a relevat o "îmbogăţire puternică a genelor care reglează răspunsurile antivirale şi semnalizarea interferonului", susţinând ideea că inflamaţia nervului vag este un fenomen comun în cazul COVID-19.

Cercetătorii au analizat, de asemenea, 23 de probe de nerv vag de la pacienţi decedaţi de COVID-19, grupaţi în funcţie de încărcătura virală de SARS-cov-2 ARN - scăzută, intermediară şi ridicată - pentru a determina dacă virusul era direct detectabil în nervul vag şi dacă încărcătura virală era corelată cu disfuncţia nervului vag.

Rezultatele au arătat că virusul era prezent în nervul vag şi au determinat, de asemenea, că există o corelaţie directă între încărcătura de ARN viral SARS-cov-2 şi disfuncţia sistemului nervos central.

Cercetătorii au analizat apoi o cohortă de 323 de pacienţi internaţi la camera de urgenţă între 13 februarie 2020 şi 15 august 2022, clasificaţi în funcţie de faptul dacă aveau COVID-19 uşoară, moderată, severă, critică sau letală.

Ei au constatat că frecvenţa respiratorie era crescută la supravieţuitori, dar scăzută la cei care ulterior au decedat din cauza unei forme critice de COVID-19. Aceste rezultate sugerează că SARS-cov-2 induce o inflamaţie a nervului vag, urmată de disfuncţie autonomă (scăderea frecvenţei respiratorii), care "contribuie la evoluţia critică a bolii şi ar putea contribui la disautonomia observată în COVID-19 lung".

Răspunzând studiului, microbiologul Amy Proal de la PolyBio Research Foundation a scris pe X: "Deoarece nervul vag este o componentă esenţială a sistemului nervos #autonomic şi reglează funcţiile corpului, cum ar fi ritmul cardiac, digestia şi ritmul respirator, infectarea directă a nervului de către SARS-cov-2 poate contribui la simptomele aferente". Ea a adăugat: "Constatările ridică întrebarea: Ar putea infecţia persistentă SARS-cov-2 a nervului vag contribui la disautonomie la #LongCovid?".

Ce este disautonomia?

Aproape 1 din 5 persoane din Statele Unite continuă să experimenteze simptome inexplicabile de COVID lung după ce boala lor a dispărut, până la 66% dintre pacienţi suferind de disfuncţii moderate sau severe ale SNA, cunoscute sub numele de disautonomie.

Disautonomia este o tulburare a SNA, o parte a sistemului nervos central care controlează funcţiile involuntare vitale, cum ar fi respiraţia, ritmul cardiac, tensiunea arterială, digestia, reglarea temperaturii pielii şi a corpului, salivarea, funcţia hormonală şi vezicală şi funcţia sexuală. SNA joacă, de asemenea, un rol în răspunsul acut la stres de tip "luptă sau fugi" şi trimite mesaje către şi de la organele interne.

Disautonomia face ca SNA - care este format din sistemul nervos simpatic, parasimpatic şi enteric - să funcţioneze defectuos, fie prin incapacitatea de a-şi îndeplini sarcinile, fie prin faptul că provoacă o activitate prea intensă, ceea ce duce la hipertensiune arterială sau la un ritm cardiac rapid.

Afecţiunea poate fi limitată la braţe şi picioare sau se poate răspândi în tot corpul. Poate fi severă sau uşoară şi poate fi reversibilă sau se poate înrăutăţi în timp.

Sindromul de tahicardie posturală ortostatică (STPO) este o formă comună de disautonomie care a crescut de la începutul pandemiei COVID-19 şi a fost raportată de cei cu COVID de lungă durată şi la cei care au urmat vaccinarea cu COVID-19.

Simptomele STPO includ, dar nu se limitează la ameţeli, dificultăţi de gândire sau de concentrare, oboseală severă şi de lungă durată, intoleranţă la exerciţii fizice, vedere înceţoşată, tensiune arterială scăzută, palpitaţii cardiace, tremurături şi greaţă.

De la lansarea vaccinurilor COVID-19, 801 cazuri de STPO au fost raportate la Sistemul de raportare a reacţiilor adverse la vaccinuri până la data de 28 iulie. Aceasta include 597 de cazuri atribuite Pfizer şi 171 de cazuri atribuite Moderna.

Tratamente pentru disautonomie

Opţiunile terapeutice de tratament pentru disfuncţia autonomă în comunitatea medicală vizează gestionarea simptomelor şi evitarea factorilor declanşatori, utilizând medicamente farmaceutice şi măsuri nefarmacologice.

Disautonomia cardiovasculară

Pentru disautonomia care afectează sistemul cardiovascular, un studiu publicat în 2022 în Frontiers in Neurology a recomandat următoarele:

• Beţi apă înainte de a vă începe activitatea, dimineaţa.
• Ridicaţi capul în timpul somnului.
• Monitorizaţi aportul de apă şi sare.
• Utilizaţi articole de îmbrăcăminte de tip compresie.
• Angajaţi-vă în exerciţii aerobice progresive.
• Evitaţi situaţiile care agravează simptomele, cum ar fi privarea de somn, expunerea la căldură, mesele importante şi consumul de alcool.
• Pentru a preveni leşinul, efectuaţi mişcări fizice precum încrucişarea picioarelor, încordarea muşchilor şi ghemuirea.
• Pentru cei care nu răspund la opţiunile non-farmacologice, pot fi prescrise medicamente care inhibă ritmul cardiac, vasoconstrictoare, medicamente simpaticolitice şi expansoare de volum, inclusiv lichide intravenoase.

Sindromul de tahicardie posturală ortostatică (STPO)

Studiul Frontiers a afirmat că persoanele cu STPO pot beneficia de înlocuirea lichidelor şi de una sau două linguriţe suplimentare de sare pe zi, de evitarea cofeinei şi a alcoolului şi de evitarea a tot ceea ce agravează simptomele, cum ar fi statul în picioare prelungit, mediile calde şi deshidratarea. Este recomandată mişcarea cu atenţie din poziţia culcat sau aşezat în picioare.

Tratamentele medicale pot include beta-blocante, medicamente pentru hipotensiune ortostatică pentru a creşte tensiunea arterială, propranolol pentru a reduce ritmul cardiac şi piridostigmină - folosită de obicei pentru a trata persoanele cu slăbiciune musculară. Cu toate acestea, eficacitatea terapiei medicamentoase este modestă, iar unele medicamente nu sunt bine tolerate.

Disautonomia asociată cu sindromul COVID lung sau cu sindroamele post-vaccinale

Frontline COVID-19 Critical Care Alliance (FLCCC) a jucat un rol important în tratarea leziunilor COVID de lungă durată şi post-vaccinale, inclusiv a persoanelor cu disautonomie.

Mulţi pacienţi cu COVID lung sunt vaccinaţi, ceea ce face dificilă determinarea faptului dacă simptomele lor prelungite se datorează COVID-19 sau leziunilor provocate de vaccin.

În orice caz, ambele sunt manifestări ale "simptomelor legate de proteina spike" şi împărtăşesc o suprapunere semnificativă în ceea ce priveşte simptomele, patogeneza şi tratamentul, potrivit FLCCC.

FLCCC a elaborat protocoale pentru persoanele cu COVID-19 de lungă durată şi pentru cele care se confruntă cu leziuni post-vaccinale, inclusiv STPO.

Aceştia recomandă ca pacienţii să fie supuşi unei serii de teste iniţiale pentru a determina dacă au COVID lung şi o scanare toracică pentru cei care au simptome respiratorii pentru a face diferenţa între COVID lung şi sindromul post-vaccinal.

Protocoalele sunt orientate fie către COVID lung (pdf), fie către leziuni post-vaccinale (pdf) - inclusiv tulburări de disautonomie, cum ar fi STPO - exercitate sub îngrijirea unui practician.

Alte tratamente pentru disautonomie

Un alt studiu publicat în Frontiers Neurology a constatat că neuromodularea noninvazivă folosind ultrasunete şi alte tehnici poate fi benefică pentru pacienţii cu disautonomie.

S-a demonstrat că aceste terapii non-invazive ameliorează durerile musculo-scheletice şi oboseala sistemică şi îmbunătăţesc reabilitarea cognitivă şi fizică şi tulburările neurologice.