Indignare printre români. O nouă petiţie cere demiterea conducerii TVR şi schimbarea membrilor CNA: “Fac jocul mafiei FSN-PSD”
alte articole

În spaţiul public a apărut o petiţie prin care se cere demiterea conducerii Televiziunii Române şi a Radio România, pe motiv că au contribuit la prezentarea “truncheată” a realităţii şi au fost implicate în campanii agresive de dezinformare şi “albire” a unor infractori. Totodată, în petiţie, TVR este acuzată că promovează campaniile anti-mască.
Totodată, se cere schimbarea membrilor CNA, instituţie acuzată că nu a luat măsuri împotriva acestor practici.
Petiţia este adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi preşedintelui Senatului, Anca Dragu.
“Cerem Demiterea conducerii Televiziunii Române, a conducerii Radio România şi schimbarea componenţei Consiliului Naţional al Audiovizualului. Instituţiile menţionate sunt conduse de oameni numiţi de PSD şi sunt foarte departe de o reflectare obiectivă a realităţii. Doina Gradea a fost numită în 2018 la conducerea TVR, de către majoritatea parlamentară din jurul PSD. La fel, preşedintele Radio România este Georgică Severin (membru PSD !!!) numit în 2017.
În foarte multe emisiuni ale Televiziunii sau Radioului public (poate în majoritatea) realitatea este prezentată truncheat sau modificată complet. Ca exemple recente, TVR a ajuns să facă emisiuni de 'albire’ a unor infractori precum Adrian Năstase, iar ultimul Revelion TVR i-a avut în centru pe oamenii apropiaţi Psd-ului Mugur Mihăescu şi Dan Bittman, cunoscuţi şi pentru campania anti-mască, pe lângă osanalele aduse de-a lungul timpului unor demnitari PSD. CNA nu a reacţionat niciodată la campaniile agresive de dezinformare conduse de posturi ca Antena 3, România TV, Realitatea, sau chiar TVR”, se arată în textul petiţiei.
De asemenea, iniţiatorii petiţiei susţin că cetăţenii români sunt minţiţi în mod “sistematic” pe banii lor, adăugând că “propagarea minciunilor în spaţiul public a dus la scoruri încă mari pentru un partid-mafie ca PSD sau pentru un partid extremist precum AUR”.
“Avem nevoie de o presă, inclusiv sau mai ales audio-vizuală care să reflecte adevărul fără a-l distorsiona. În acest context solicităm depolitizarea instituţiilor menţionate prin numirea la conducere a unor profesionişti ne-controlaţi politic”, se mai arată în petiţie.
Nu în ultimul rând, iniţiatorii petiţiei au afirmat că Televiziunea şi Radioul public au făcut, începând din Decembrie 1989, în permanenţă, “jocul mafiei FSN-PSD”.
“Sperăm ca în urma alegerilor parlamentare din 2020 domnia acestei mafii să înceteze în sfârşit în România, o armă importantă fiind stoparea minciunilor plătite din bani publici”, au conchis iniţiatorii petiţiei.
Reamintim că deputatul USR-PLUS Iulian Bulai a lansat un apel similar pe pagina sa de Facebook, precizând că Doina Gradea trebuie să plece de la şefia TVR după ce postul naţional de televiziune a difuzat în noaptea de Revelion un program plin de “băşcălie” la adresa măsurilor anti-Covid luate de autorităţi, deşi luni de zile a fost plătit să promoveze tocmai acele măsuri. Mai exact, Bulai acuză TVR de dezinformare pe bani publici.