Formarea noului guvern, în impas. Partidele au anulat şedinţele programate vineri / Nicuşor Dan şi Bolojan nu s-au înţeles pe creşterea TVA

Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan (presidency.ro)
Ana Ion
20.06.2025

Preşedintele Nicuşor Dan şi liderul PNL, Ilie Bolojan, s-au întâlnit joi seară la Cotroceni pentru a discuta despre creşterea taxelor, însă nu au ajuns la un consens, potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială, citate de Hotnews. Principalul punct de divergenţă a fost majorarea TVA de la 19% la 21%: Bolojan susţine această măsură, în timp ce Dan se opune.

După consultările de joi de la Cotroceni, liderii partidelor au transmis că discuţiile au ajuns într-un blocaj.

Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, a declarat: „Suntem într-un blocaj pe care va trebui să-l depăşim. Vrem să-l depăşim, dar trebuie să ţinem cont şi de PSD, dacă se doreşte. Noi, mâine, am fi avut un vot extins, aproape un congres, aproape 5.000 de oameni ar fi votat. Ei trebuiau să voteze în cunoştinţă de cauză, ştiind măsurile fiscale şi acordul politic. Niciuna din cele două condiţii nu sunt îndeplinite. Nu avem nici măsuri fiscale clarificate şi nici acord politic. Când aceste două condiţii vor fi clare, vom reconvoca comitetele judeţene şi vom da un vot dacă vom intra sau nu la guvernare”.

În consecinţă, PSD a anunţat oficial că nu va mai organiza vineri referendumul intern, întrucât nu a fost desemnat premierul şi nu s-a finalizat planul de măsuri fiscale.

De asemenea, USR a anulat şedinţa programată pentru mâine. Partidele aşteaptă următoarele mutări ale preşedintelui Nicuşor Dan, scrie sursa citată.

Deşi era programată o nouă discuţie între preşedinţii PSD, PNL, USR şi UDMR cu Nicuşor Dan, la ora 21:00, aceasta a fost anulată după eşecul negocierilor dintre şeful statului şi Ilie Bolojan, potrivit unor surse politice participante la negocieri.

Desemnarea premierului a fost amânată pentru zilele următoare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor