Încă o dovadă a existenţei conştiinţei la plante – au abilitatea de a număra

Este doar o piesă dintr-un puzzle, care arată că plantele ar putea avea o formă de conştiinţă.

În prefaţa scrisă la acest experiment, Gage şi-a pus întrebarea: „Cine are un creier?”. Când le-a cerut studenţilor să definească care este diferenţa dintre cineva care are creier şi cineva care nu are creier, aceştia au răspuns de cele mai multe ori: „Lucrurile care se mişcă tind să aibă creiere”. „Corect” a răspuns Gage.

Pentru acest experiment, el a folosit două plante, care fac mişcări rapide. Prima este o mimoză care se strânge atunci când este atinsă. A doua este o plantă carnivoră numită Dionaea muscipula sau Venus Flytrap, care-şi închide “gura” atunci când o insectă aterizează pe ea.

Neurologul Greg Gage a măsurat impulsurile electrice din interiorul plantelor, care seamănă cu scânteierile neuronilor din creier

El a conectat electrozii la o mimoză pentru a arăta că la atingere, în plantă apar semnale electrice, care transmit un mesaj către tulpină comandând strângerea frunzelor. Acest fenomen este similar cu cel al neuronilor care se aprind în corpul uman pentru a facilita legătura dintre creier şi părţile corpului care trebuie să reacţioneze la stimuli.

Gage a conectat apoi electrozii la planta Venus Flytrap. Ca şi în experimentul anterior, la atingerea perişorilor senzitivi din capcană a apărut un impuls electric în plantă. Dar capcana nu s-a închis. Deoarece capcanele nu se închid decât dacă sunt sigure că în ele a aterizat o muscă. Pentru deschiderea şi închiderea capcanei se consumă foarte multă energie.

Cum sunt capcanele sigure că în ele este o muscă? Depinde de numărul de stimulări ale perişorilor. Asta înseamnă că planta Venus Flytrap poate să numere.

Planta Venus Flytrap poate număra de câte ori aterizează insectele pe ea

„Plantele nu au creier, dar ele pot comunica folosind electricitatea”, a mai spus Gage. El a interconectat cele două plante pentru a vedea dacă impulsurile electrice dintr-o plantă o pot afecta pe cealaltă. Atunci când a atins perişorii din capcana plantei Venus Flytrap, mimoza s-a strâns.

În 2015, silvicultorul german Peter Wohlleben a scris cartea „Viaţa ascunsă a copacilor” uimind întreaga lume cu descrierea modului în care copacii comunică între ei

În această carte, Wohlleben arată că pădurea este o comunitate în care copacii comunică, stabilesc prietenii şi se protejează în mod reciproc.

De exemplu, atunci când un copac este ciugulit, el poate emite un semnal chimic pentru a avertiza ceilalţi copaci că în zona respectivă este o creatură flămândă. Ceilalţi copaci pot elibera substanţe chimice care îi pot face mai puţin atractivi.

Copacii pot împărţi substanţe hrănitoare prin sistemele lor de rădăcini. Copacii mai puternici dau copacilor mai slabi o parte din zaharurile lor. Ideea este că, rămânând împreună, fiecare copac va fi mai puternic. Dacă un copac moare, atunci se creează un spaţiu prin care pătrunde vântul şi înclină alţi copaci.

Sunt doar câteva exemple despre modul uimitor în care aceştia interacţionează. Şi aceste procese nu par a fi unele automate şi arbitrare.

Un copac nu-i va trata pe toţi ceilalţi copaci în mod egal. El îşi alege prietenii

Doi copaci care nu sunt “prieteni” îşi vor consolida excesiv ramurile atunci când acestea se ating, „astfel încât ai impresia că acolo chiar se desfăşoară un meci de îmbrânceli”, scrie Wohlleben.

„Dar doi copaci cu adevărat prieteni vor avea grijă - încă de la început - ca ramurile îndreptate în direcţia celuilalt să nu crească prea groase. Aceşti copaci nu doresc să ia nimic unul de la celălalt, astfel încât ei dezvoltă ramuri viguroase doar înspre extremităţile exterioare ale coroanelor lor, adică doar în direcţia “ne-prietenilor”.

Wohlleben a observat cioturi ale unor copaci demult căzuţi, dar care erau ţinute în viaţă de copacii dimprejur. O pădure nu şi-ar menţine toate cioturile în viaţă. Să fie oare un semn de veneraţie faţă de un prieten mai vechi, ceea ce o determină să susţină anumite cioturi?

S-ar putea să fie vorba de „gradul conexiunii, sau poate chiar de afecţiune”, mai scrie Wohlleben.

Alţi cercetători au sugerat, că plantele au unele capacităţi “mentale”

Nu cunoaştem gradul în care copacii simt sau gândesc ca alte fiinţe, incluzându-ne pe noi oamenii. La tema sensibilităţii ridicate a plantelor, Wohlleben şi Gage au mai adăugat încă o dovadă la dovezile deja existente, care sunt destul de controversate.

Cercetătorii au demonstrat că plantele au o memorie pe termen lung, că ele sunt conştiente de mediul lor fizic şi de comportamentul celorlalte plante şi chiar sunt capabile să citească gândurile unei persoane (acesta fiind subiectul cel mai controversat).