În Transilvania, zidurile care despart ficţiunea de realitate sunt ca zidurile satelor medievale: delimitează nu apără

Miturile de tot felul au o mare putere asupra transilvănenilor, dar acelaşi lucru poate fi spus despre orice alte persoane care au legături strânse cu ţara lor. Problema este că în Transilvania, într-un fel, zidurile despărţitoare dintre ficţiune şi realitate sunt la fel ca zidurile care încadrează oraşele medievale de deal de aici, pentru a delimita mai degrabă decât pentru a apăra, scrie publicaţia americană Beachside Resident în ediţia de joi.

Este adevărat că doar în Transilvania poţi simţi apropierea neliniştitoare a naturii sălbatice. Înconjurată de Munţii Carpaţi la est şi sud, are cea mai mare concentraţie de carnivore mari din Europa, jumătate din populaţia de urşi a continentului şi o treime din lupi.

În altă parte, ordinea socială şi civilizaţia au atentat la pădurile şi terenurile de vânătoare din jur. Aici, opusul pare adevărat. Este ca şi cum zidurile care încercuiesc multe dintre satele medievale pietruite au fost construite mai puţin pentru protecţie cât pentru o pace reconfortantă a spiritului, un fel de recunoaştere a faptului că natura va învinge în final.

Dacă Bram Stoker nu ar fi ales Transilvania ca fundal pentru capodopera lui gotică, zona tot ar fi rămas un loc ce te face să ai un presentiment ciudat. Aşa cum este, regiunea muntoasă din nord-vestul României e legată pentru totdeauna de mitul vampirului.

Stoker însuşi nu a pus niciodată piciorul aici, bazându-se pentru descrierile sale pe povestiri la mâna a doua ale unor călători, găsite în biblioteci din Londra, dar ar trebui lăudat pentru captarea cu acurateţe a misterului a ceea ce a fost atunci - ca şi acum - unul dintre colţurile cele mai sălbatice şi mai greşit înţelese din Europa, în opinia publicaţiei.

Cunoscută sub numele de Dacia pe vremea romanilor, ţara a avut mult timp o reputaţie de sălbăticie. Pentru un legionar din secolul al III-lea din garnizoana aflată în apropierea frontierei Transilvaniei, Britania trebuie să-i fi părut un veritabil ''Club Med'', prin comparaţie, notează articolul.

Vlad Ţepeş, sursa de inspiraţie pentru Contele Dracula, care a condus o rezistenţă acerbă împotriva ocupanţilor otomani, este privit astăzi de transilvăneni ca un amestec de erou popular şi părinte fondator. Menţionarea lui Dracula al lui Stoker este de obicei primită cu amuzament de localnici, dacă nu chiar cu dispreţ pur şi simplu. Cu toate acestea, localnicii - mai ales cei din Sighişoara, oraşul unde s-a născut domnitorul - profită de legendă pentru a vinde în buticurile şi cartierele turistice, căni şi t-shirt-uri tematice, cu o vervă în mod normal acordată vânzării de relicve sfinte.

Interesul faţă de Dracula aduce un procent ridicat de vizitatori în Transilvania, iar România a ajuns să depindă de venitul pe care turismul vampirului îl aduce, consideră publicaţia.

Turiştii de obicei se îndreaptă spre Castelul Bran, altfel cunoscut sub numele de 'Castelul lui Dracula'. Situl castelului fictiv al lui Stocker este deschis dezbaterii - romancierul pare să fi făcut din el un amalgam de mai multe cetăţi - dar Bran, are mai multe turnuleţe hotarât semănând cu nişte colţi, în mijlocul unui peisaj care îţi taie răsuflarea, puternic împădurit.

Toată lumea de aici ridică din umeri atunci când se confruntă cu evenimentele legate de Bran. A fost ataşat atât de Dracula cât şi de Vlad pentru prea mult timp ca să merite corectarea legendei.