În Mali a avut loc prima luptă între Franţa şi rebeli

Miercuri, trupele franceze din Mali au început pentru prima dată lupta împotriva rebelilor islamişti - care îşi croiesc drum spre sudul ţării.
Soldaţii francezi aflaţi pe distrugatorul Sagaie în timp ce părăsesc Bamako şi îşi încep desfăşurarea trupelor la nord de Mali, ca parte a operaţiunii "Serval", 15 ianuarie 2013. (Eric Feferberg / AFP / Getty Images)
Jack Phillips
17.01.2013

Miercuri, trupele franceze din Mali au început pentru prima dată lupta împotriva rebelilor islamişti - care îşi croiesc drum spre sudul ţării.

Ei s-au angajat în lupte de stradă cu membrii grupului rebel armat Ansar Dine în oraşul Diabaly, situat la aproximativ 340 de km nord de capitala Bamako, a raportat Al Jazeera, citând rebeli şi oficiali militari din Mali.

Franţa are aproximativ 800 de militari staţionaţi în prezent în ţară, dar acest număr va creşte până la 2.500, în viitorul apropiat.

Prim-ministrul francez Francois Hollande a numit intervenţia, care a fost aprobată de Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca fiind "atât necesară, cât şi legitimă."

Cu toate acestea, în conformitate cu ministrul apărării Jean-Yves Le Drian, intervenţia, care are drept scop înlăturarea rebelilor aliniaţi Al-Qaeda ce controlează peste două treimi din Mali, va dura un timp "îndelungat", în conformitate cu France24.

"Situaţia e mai dificilă în vest, unde ne vom confrunta cu grupurile cele mai dure, cele mai fanatice, cel mai bine organizate şi cele mai hotărâte şi mai bine echipate. Acolo operaţiunea este în curs de desfăşurare, dar va fi dificilă", a fost citat Le Drian de France24.

Reuters a raportat că forţele armate franceze au încercuit rebelii din Diably. "Un asalt final este doar o chestiune de timp", a spus o sursă anonimă.

Le Drian a susţinut că există circa 1 300 de rebeli islamişti, mulţi dintre ei veniţi din alte ţări pentru a lupta în Mali. Ei, împreună cu rebelii tuaregi, au preluat anul trecut partea de nord a Mali, ca urmare a deficienţe în apărare după o lovitură militară de stat, dar islamiştii s-au întors în cele din urmă împotriva tuaregilor.

Potrivit şefului francez de stat major, Edouard Guillaud, atacurile aeriene recente nu au fost foarte eficace, deoarece militanţii s-au folosit de civilii din zonă pentru a se proteja.

Martorii din Mali au declarat pentru New York Times că rebelii din Diably s-au amestecat cu civilii, ascunzându-se în case de lut şi de cărămidă pentru a se sustrage atacurilor aeriene.

"Ei sunt în oraş, aproape peste tot în oraş", a relatat Bekaye Diarra, proprietarul unei farmacii din oraş, pentru Times. "Ei se instalează acolo."

În timpul desfăşurării raidului, un grup cu legături Al-Qaeda a răpit circa 41 de ostatici, dintre care şapte americani, în timpul unui atac asupra unei zone ce conţine gaze din Algeria, a raportat Reuters, care a relatat şi că două persoane au fost ucise. Acest lucru sugerează că ar putea exista unele atacuri viitoare împotriva intereselor străine din regiune, din cauza intervenţiei conduse de Franţa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor