În cadrul unei întâlniri cu liderul georgian, Biden a susţinut înarmarea Ucrainei
alte articole
Vicepreşedintele american Joe Biden s-a întâlnit duminică cu premierul georgian Irakli Garibaşvili la München, în contextul unor discuţii legate de înarmarea Ucrainei cu scopul de a o ajuta să facă faţă rebelilor separatişti pro-ruşi din estul ţării. Biden a cerut Georgiei, care a purtat un război scurt cu Rusia în 2006 când provinciile Abhazia şi Oseţia de Sud şi-au declarat independenţa de statul georgian, să îşi menţină atenţia şi eforturile pe reformele democratice.
Biden i-a spus lui Garibaşvili că SUA susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei, conform unei declaraţii publicate de Casa Albă după acea întâlnire, conform International Business Times.
Statele Unite au declarat că vor lua în considerare înarmarea Ucrainei dar şeful Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a avertizat că astfel de acţiuni riscă să agraveze conflictul din estul Ucrainei, a raportat Reuters.
Biden a încercat să minimizeze neînţelegerile dintre SUA şi liderii europeni în privinţa acestei situaţii. El a declarat sâmbătă că Statele Unite sunt de acord că atât forţele ucrainene cât şi rebelii separatişti pro-ruşi ar trebui să rezolve conflictul pe cale paşnică, dar a adăugat că Washingtonul este pregătit să ajute Kievul să se apere.
“De prea multe ori preşedintele Vladimir Putin a promis pace şi a trimis tancuri, soldaţi şi arme”, a declarat Biden. Datorită rolului său în conflictul ucrainean, Moscova a fost sancţionată cu mai multe măsuri care i-au afectat puternic economia.
De asemenea, în timpul unei întâlniri cu preşedintele kurd Masoud Barzani, Biden a discutat despre creşterea suportului american în Irak în lupta împotriva Statului Islamic; iar în cadrul unei întâlniri cu premierul muntenegrean Milo Dukanovici, Biden a discutat despre eforturile Muntenegrului de a intra în NATO.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.