Importurile de maşini second-hand impulsionate de noua taxă auto - studiu

(SEBASTIEN BOZON/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
15.05.2012

Potrivit unui studiu realizat de platforma online Auto.ro, taxa auto intrată în vigoare în luna ianuarie 2012, care prevede reducerea acesteia cu până la 25%, este mult mai atractivă românilor comparativ cu taxa auto din 2011, fapt reflectat în creşterea importurilor de maşini second hand.

"Numărul de maşini second-hand înmatriculate pentru prima dată în România a crescut cu 32% în primele patru luni ale anului în curs ajungând la 46.620 de unităţi, de la 35.400 de unităţi înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul reînmatriculărilor a scăzut cu 19%, de la 128.930 de unităţi în 2011 la 104.450 de unităţi anul acesta, conform datelor oficiale ale poliţiei", se arată într-un comunicat transmis marţi de Auto.ro.

În luna aprilie 2012 s-au înmatriculat pentru prima dată în România 11.320 de unităţi, cu mult peste cele 3.960 de unităţi înscrise în circulaţie în aprilie 2011, cea mai slabă lună din an, conform statisticilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o creştere de 24% în primul trimestru din 2012 comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la 18.270 de unităţi, creştere susţinută şi de prima lună a programului “Rabla”.

"Reducerea taxei de poluare cu până la 25% la începutul acestui an justifică influenţa directă asupra numărului ridicat de importuri de maşini rulate şi implicit creşterea numărului de maşini înmatriculate pentru prima data în România, în primele patru luni ale anului în curs", a declarat directorul general al Auto.ro, Bogdan Axinia.

Volkswagen este lider pe piaţa auto second-hand în primul trimestru din acest an, cu 27% mai multe maşini înmatriculate pentru prima dată în România şi 20% mai puţine maşini reînmatriculate comparativ cu anul precedent.

În ceea ce priveşte topul înmatriculările de maşini noi, Dacia conduce cu 22% mai multe în acest an, ajungând la peste 4.200 de unităţi. De remarcat este evoluţia în cazul mărcii Ford, numărul de înmatriculări noi dublându-se în primul trimestru al acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele DRPCIV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor