Imnul Bucuriei sau Katyusha Ursului Roşu?

La un moment dat, lumea era împărţită în două blocuri: Occidentul şi Blocul Comunist. Timp de câteva decenii am trăit un fenomen nemaiîntâlnit până atunci, cunoscut sub numele de Războiul Rece. Era o confruntare între două tipuri de uniuni statale, clădite pe principii fundamental opuse. Pe de o parte era alianţa bazată pe valorile occidentale, formată din Statele Unite şi Europa de Vest, iar pe cealaltă parte o alianţă agresivă născută din teoriile non-umane ale comunismului, constituită din fosta URSS şi Europa de Est. Zidul Berlinului nu era o graniţă obişnuită.

Pentru ca un organism să funcţioneze, pe lângă corp îi sunt necesare multe alte elemente, cum ar fi trăsăturile personalităţii, dar pe primul loc este conştiinţa, care defineşte în mod esenţial o fiinţă. La fel este în cazul naţiunilor şi al uniunilor statale. Cele care nu au fost bazate pe conştiinţă - Blocul Comunist fiind cel mai concludent exemplu - în cele din urmă au eşuat, destrămându-se. Nu numai atât, elementele lor constitutive au urmat acelaşi proces. Astfel, fosta URSS s-a dezmembrat în cel mai scurt timp. Structurile militar-economice asociate, respectiv Pactul de la Varşovia şi CAER-ul, au dispărut instantaneu.

Liantul unor astfel de entităţi era constrângerea. Forma de comunicare: dictatul. Aliatul slab era sclavul celui puternic. Exclusiv din motive legate de propria supravieţuire, puterea dominantă dorea să asigure maselor unele avantaje şi o oarecare prosperitate, fără de care credibilitatea ei ar fi fost zero. Un astfel de rol trebuia jucat de acea piaţă rigidă numită CAER, care până la urmă s-a dovedit un spaţiu al anti-calităţii şi sărăciei.

A mai existat o uniune de acest fel, oarecum atipică: fosta Republică Socialistă Federativă Yugoslavia. Pentru estici aici era Vestul, dar pentru vestici ea ţinea tot de Est. A fost o federaţie creată în mod artificial, incluzând ţări care în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial luptaseră între ele, unele foarte diferite cum ar fi Serbia şi Croaţia. Graţie unui oarecare liberalism economic şi dreptului la liberă circulaţie, federaţia era mai prosperă decât ţările est europene. Dar tensiunile acumulate de-a lungul deceniilor de comunism au făcut ca totul să sfârşească prin marea dramă din spaţiul ex-yugoslav.

În vremuri tulburi, uniunile despre care vorbeam constituie o ameninţare atât pentru proprii membri, cât şi la adresa vechilor democraţii. Cu aproape douăzeci de ani în urmă, un olandez îmi mărturisea o spaimă ascunsă, aceea că tancurile sovietice din coşmarurile lor ar putea trece într-o bună zi graniţa realităţii.

În uniunile de tip totalitar nu ajungeai de bună voie. Erai de fapt într-o imensă închisoare în aer liber. Retragerea era de neconceput. Trebuia să fredonezi doar melodia Marelui Frate, nu puteai avea o voce proprie. S-a văzut acest lucru cu ocazia înăbuşirii sângeroase a Revoluţiei Ungare din 1956. Apoi a fost Primăvara de la Praga, mişcare democratică din fosta Cehoslovacie, care lua sfârşit acum patruzeci şi patru de ani, pe un 21 august, sub temutele şenile sovietice. Redeschide oare istoria un făgaş întrerupt, printr-un 21 august românesc?

Uniunea Europeană este cu totul altceva. Are la bază valori şi principii clădite timp de secole, democraţia fiind aproape sacră. Cu toate astea, conştiinţa europeană este încă difuză. Istoria care a permis apariţia naţiunilor şi a sentimentului apartenenţei la una din ele pare a fi trecut. Membrii uniunii, cel puţin cei vechi, se mândresc a spune că sunt germani, francezi, englezi, olandezi, suedezi, etc. În spatele acestor cuvinte stau acei ani grei în care se construia un spaţiu al prosperităţii, al respectului faţă de fiinţa umană, perioadă inexistentă în istoria noilor membri. Europa este prin excelenţă un tărâm al eterogenităţii. Care va fi atunci relaţia dintre conştiinţa europeană şi cea de apartenenţă la una din naţiunile bătrânului continent? Pare imposibil să aderi la două conştiinţe în acelaşi timp. Unii locuitori din ţări mai sărace precum România sau Bulgaria s-ar putea să o adopte foarte repede, uitând-o pe cea de român sau bulgar. Pe de altă parte va vrea un german sau un olandez să pună pe primul loc calitatea de european? Într-un spaţiu al înţelegerii şi toleranţei, timpul va găsi în mod sigur un răspuns.

Într-o uniune democratică nimeni nu te ţine cu forţa. Dimpotrivă, problema este de a te menţine acolo. Odată ce ai aderat, trebuie să-i respecţi principiile. Dacă comportamentul tău se îndepărtează de standarde, rişti izolarea şi în final excluderea. Într-o uniune democratică, fiecare stat membru ar trebui să fie atent la propriul comportament, luând în acelaşi timp în consideraţie pe cei din alianţă. Treptat, fiecare cetăţean va tinde a urma modelul uniunii, iar acesta este punctul forte, care-i conferă durabilitate. Legătura individ – uniune va deveni una vie.

Pe zi ce trece, apar tot felul de alianţe, iar viitorul se prefigurează a fi al lor. Dar lumea noastră fiind una a polarităţilor, ele pot fi de ambele feluri. A început să se vorbească despre Uniunea Euroasiatică, idee a liderului rus Vladimir Putin, care pare a fi de la bun început o încercare de reînviere a fostei URSS.

În final, urcând la nivelul simbolurilor, de unde lumea pare mult mai simplă, să aruncăm o privire spre Imnul Uniunii Europene. Acesta este un fragment din Simfonia a IX-a a lui Ludwig van Beethoven, însoţit de câteva versuri din poemul lui Friedrich Schiller Imn Bucuriei. Să lăsăm aşadar puterea versului lui Schiller să ne vorbească de la sine:

Imn bucuriei *

Bucurie! Tu frumoasă scânteie a Zeilor

Fiică a Paradisului Elysium,

Prinşi în beatitudinea focului, noi păşim

Spre Regatul tău cel Sfânt.

Vraja ta din nou uneşte

Aşadar: Imnul Bucuriei sau Katyusha Ursului Roşu? Marea Întrebare pusă României la Marea Răscruce.

Ceea ce moda a despărţit cu severitate,

Unde poposeşte aripa ta blândă

Oamenii devin toţi fraţi.

***

Bucuria inspiră Puternicul Creion

Al Naturii Eterne.

Bucuria animă roţile

Marelui Ceas al Lumilor

Ea atrage flori din muguri

Ea atrage Sori din Firmament

Ea trezeşte-n spaţii avalanşe

Pe care luneta nu le cunoaşte.

Aşadar: Imnul Bucuriei sau Katyusha Ursului Roşu? Marea Întrebare pusă României la Marea Răscruce.

* traducerea fragmentului aparţine autorului articolului