Ialomiţianu: Deşi se laudă că a achitat datoria la FMI, Ponta a îndatorat ţara cu 19 miliarde euro

Deşi se laudă că a achitat datoria României la Fondul Monetar Internaţional, premierul Victor Ponta a îndatorat ţara cu nu mai puţin de 19 miliarde euro în trei ani, a declarat miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, fostul ministru de Finanţe, deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu.
Gheorghe Ialomiţianu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
16.09.2015

Deşi se laudă că a achitat datoria României la Fondul Monetar Internaţional, premierul Victor Ponta a îndatorat ţara cu nu mai puţin de 19 miliarde de euro în trei ani, a declarat miercuri, în cadrul unui comunicat de presă, fostul ministru de Finanţe, deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu.

"De mai bine de o săptămână, Victor Ponta rânjeşte şi se laudă în spaţiul public susţinând că a achitat datoria la FMI, mai precis cele aproximativ 2,38 miliarde euro contractate la cele mai mici dobânzi pentru acoperirea deficitelor uriaşe din perioada maximă a crizei economice şi pentru finanţarea investiţiilor publice. Victor Ponta vrea să-i păcălească pe români, care ar putea să creadă că România nu mai are datorie publică, că toate debitele ajunse la maturitate au fost stinse.

Dimpotrivă! Incompetenţa la guvernare a lui Victor Ponta se vede în creşterea fără precedent a datoriei publice, în ultimii trei ani, cu peste 19 miliarde euro mai mare, faţă de datoria pe care a găsit-o când a venit la guvernare. Chiar şi Curtea de Conturi a României a atras atenţia, în raportul pentru anul 2014, asupra faptului că soldul datoriei publice a crescut nejustificat de la 54,3 miliarde euro în decembrie 2012, până la 65,9 miliarde euro în decembrie 2014, chiar pe fondul creşterii economice şi al unor deficite bugetare reduse", a atras atenţia Ialomiţianu.

Fostul ministru îl acuză pe Victor Ponta că minte atunci când afirmă că a scăpat România de datorii, pentru că în vreme ce statul român achita datoria scadentă către FMI, Ministerul Finanţelor Publice contracta împrumuturi noi, de miliarde, pe piaţa internă, iar România se împrumuta tot mai mult, ponderea datoriei publice trecând de pragul de 40% din PIB.

"Victor Ponta să justifice românilor pe ce a cheltuit cei 19 miliarde de euro pe care i-a împrumutat sub guvernarea sa, atâta vreme cât ritmul anual de realizare a investiţiilor este constant sub 50% din ceea ce s-a programat prin Legea bugetului şi având în vedere creşterea economică pe care o trâmbiţează de mai bine de trei ani, dar pentru care nu are niciun merit", a solicitat Ialomiţianu.

În concluzie, fostul ministru de Finanţe subliniază că Victor Ponta nu a scăpat România de datorii, ci a contractat noi şi noi împrumuturi, unele cu totul nejustificate, altele pentru a refinanţa datoriile scadente.

"România are nevoie urgentă de un Guvern competent, deoarece în perioada viitoare are de rambursat cei 19 miliarde de lei împrumutaţi de Victor Ponta, având în vedere că Victor Ponta se plânge că a reuşit cu greu să ramburseze 2,38 miliarde euro", a mai precizat deputatul PNL.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor