Semnatarii petiţiei au notat că expoziţia ar trebui interzisă pentru că "multe organizaţii non-guvernamentale acuză faptul că trupurile expuse în asemenea expoziţii ar putea aparţine prizonierilor executaţi în închisorile chineze".
"Organismele expuse provin din China, o ţară condusă de un regim totalitar, cunoscut pentru încălcări grave ale drepturilor omului, precum tortură, tratamente inumane sau degradante folosite în mod obişnuit în sistemul de detenţie chinez, persecuţii politice şi religioase şi chiar trafic de organe umane de la prizonieri de conştiinţă aflaţi în închisorile chineze, în special practicanţi Falun Gong – documentate pe larg în rapoartele internaţionale. Organizatorii nu au furnizat niciodată informaţii despre modul în care au murit cei expuşi: identitatea sau vârsta lor", se mai arată în petiţie.
O expoziţie similară organizată de aceeaşi companie a fost închisă în Franţa prin ordin judecătoresc, pentru tratament indecent al cadavrelor.
În replică, organizatorii expoziţiei "Our Body" au răspuns că "informaţiile prezentate de iniţiatorii campaniei sunt vagi şi nedocumentate şi că în goana după senzaţional, nenumărate articole au reluat în mod eronat afirmaţia că trupurile expuse aparţin prizonierilor din închisorile chineze".
Astazi, PRO VITA şi SIRDO, au răspuns organizatorilor expoziţiei printr-o scrisoare deschisă în care le aduc la cunoştinţă acestora câteva din problemele grave de conştiinţă şi legalitate pe care le implică acest eveniment şi care explică preocupările semnatarilor referitoare la suspiciunea că trupurile decedaţilor expuse în expoziţie aparţin prizonierilor, inclusiv deţinuţilor politici, executaţi sau morţi în urma torturii în închisorile chinezeşti.