Hodorkovski va lupta pentru eliberarea celorlalţi deţinuţi politici
alte articole
Fostul magnat rus al petrolului Mihail Hodorkovski a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Berlin, că va face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a ajuta la eliberarea altor deţinuţi politici, scrie duminică BBC News.
Oligarhul a susţinut că a aflat că se va duce în Berlin în ziua în care a fost eliberat, adăugând că va merge înapoi în Rusia, doar în cazul în care va fi sigur că ar putea pleca din nou de acolo.
Hodorkovski a fost graţiat şi eliberat vineri, după 10 ani de închisoare pentru fraudă şi evaziune fiscală, o condamnare despre care a insistat întotdeauna că a fost motivată politic. La momentul arestării sale, era cel mai bogat om din Rusia şi folosea o parte din averea sa pentru a finanţa partidele de opoziţie.
Potrivit BBC, Hodorkovski vrea să devină un simbol al celor care sunt încă închişi. Magnatul rus a susţinut că este o necesitate "să se asigure că în Rusia şi în alte ţări din lume că nu vor mai fi prizonieri politici".
"Voi face tot ce pot, astfel încât nu mai rămână niciunul", a adăugat acesta.
Hodorkovski a declarat că nu pledează pentru un boicot al Jocurilor Olimpice din oraşul rus Soci de anul viitor, dar a avertizat că evenimentul nu trebuie să devină "un partid mare pentru preşedintele Putin".
Acesta a insistat că nu se va implica în viaţa politică pentru că "lupta pentru putere nu este pentru mine". De asemenea, a afirmat că nu se va întoarce la afaceri pentru că "situaţia mea financiară nu-mi cere să lucrez doar ca să câştig nişte bani în plus".
El a vorbit despre eliberarea şi destinaţia sa neaşteptată.
"Era ora 2 dimineaţa atunci când comandantul lagărului nostru m-a trezit şi mi-a spus că plec acasă. După care, pe drum, am aflat că această călătorie trebuia să se încheie la Berlin", a precizat acesta.
Hodorkovski a adăugat că nu se va întoarce în ţara lui până când nu este sigur că ar putea pleca din nou în orice moment şi că nu îi vor fi aduse acuzaţii suplimentare. El a explicat că momentan nu se poate întoarce în Rusia din cauza unei condamnări care este încă activă şi care l-ar obliga să plătească circa 550 de milioane de dolari.
"Din punct de vedere juridic, condamnarea mea în civil în primul caz nu a fost ridicată. Este vorba despre o condamnare la plata a 550 de milioane de dolari şi, potrivit legii ruse, aceasta deschide posibilitate ca eu să nu pot primi autorizaţia de a părăsi ţara", a declarat Hodorkovski, potrivit Interfax.
Hodorkovski a precizat că dacă această condamnarea va fi ridicată de Curtea Supremă, va considera acest lucru drept un "semn că poate să se întoarcă în Rusia".
Întrebat despre sentimentele lui pentru Vladimir Putin, el a precizat că, având în vedere că familia sa nu a avut de suferit în timpul încarcerării sale, a fost capabil să evite să fie hiper-emoţional şi a putut fi pragmatic.
Fostul magnat le-a mulţumit celor care l-au susţinut, inclusiv cancelarului german Angela Merkel, pentru că a ajutat la asigurarea eliberării sale. Acesta l-a menţionat şi pe fostul ministru german de Externe, Hans Dietrich Genscher.
"El a făcut posibil ca noi să ajungem în acest punct acum", a precizat Hodorkovski.
Anterior, fostul miliardar a declarat pentru o revistă din Rusia că nu intenţionează să lupte pentru restituirea activelor de la compania petrolieră desfiinţată, Yukos.
Hodorkovski a stat în închisoare din 2003 şi urma sa fie eliberat în luna august, dar a cerut graţierea pentru că mama sa suferă de cancer. Preşedintele Vladimir Putin a surprins pe toată lumea săptămâna trecută când a fost de acord cu graţierea acestuia.
Potrivit analiştilor politici, noua lege a amnistierii deţinuţilor din Rusia, precum şi graţierea lui Hodorkovski, este văzută pe plan internaţional ca o tentativă a lui Putin de a contracara, în prag de Jocuri Olimpice, criticile aduse de comunitatea internaţională regimului de la Kremlin, şi de a încerca să restaureze imaginea deja şifonată a acestuia.