Guvernul ucrainian acceptă ca anchetarea violenţelor din Kiev să fie supervizată de un oficial european
alte articole
Puterea şi opoziţia din Ucraina au acceptat ca incidentele violente care au avut loc la Kiev, în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, să fie investigate de o echipă de experţi înfiinţată sub egida Consiliului Europei şi condusă de un oficial european.
Conform unui comunicat remis de Consiliul European (CE), guvernul şi opoziţia s-au declarat de acord cu propunerea Secretarului General Thorbjørn Jagland de a se înfiinţa o comsie de anchetă care să investigheze "incidentele" de la Kiev, în fruntea căreia să fie numit un oficial desemnat de CE.
"Ancheta şi rezultatele sale trebuie acceptate de toate părţile vizate", a apreciat secretarul general al organizaţiei.
În consecinţă, echipa de investigatori va fi compusă dintr-o persoană numită de opoziţie, alta numită de Guvern şi o a treia persoană desemnată de comunitatea internaţională. Acesta din urmă ar putea fi Daniel Holtgen, fost preşedinte al Curţii Europene a Drepturile Omului, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al lui Jagland.
Transparenţa în desfăşurarea acestei anchete şi acceptarea rezultatelor sale sunt o primă etapă absolut necesară pentru ca Europa să îşi recapete încrederea în politicienii de la Kiev.
Jagland a avut miercuri o serie de întrevederi la Kiev cu reprezentanţii partidelor de opoziţie şi cu premierul ucrainean. La finele discuţiilor, liderii opoziţiei, Vitali Klitschko, Arseni Iatseniouk şi Oleh Tyahnybok s-au declarat de acord cu planul propus de Jagland. În după-amiaza zilei de miercuri şi premierul ucrainean, Mikola Azarov, şi-a dat telefonic acordul pentru înfiinţarea comisiei de experţi. Jagland s-a întâlnit miercuri şi cu ministrul de Externe al Ucrainei, Leonid Kozhara, şi cu ministrul Justiţiei, Olena Loukach.
Sute de mii de ucrainieni au ieşit pe 1 decembrie în stradă, ocupând primăria din Kiev, pentru a protesta faţă de violenţele comise de poliţie în ziua precedentă, când au fost bătuţi şi răniţi zeci de manifestanţi. Protestele din Ucraina au izbucnit după ce preşedintele ţării, Viktor Ianukovici, a pus capăt parcursului european al ţării, declarand la Vilnius că ţara sa nu este înca pregatită pentru UE.
Statele Unite şi europenii şi-au afirmat sprijinul faţă de manifestanţii ucraineni şi au cerut Guvernului să ţină cont de aspiraţiile pro-europene ale cetăţenilor şi să nu arunce ţara în haos. În aceste zile, Kievul a găzduit reuniunea OSCE a miniştrilor de Externe europeni. Ministrul de Externe al Germaniei, ţara care dă direcţia UE, a mers personal în Piaţa Independenţei pentru a vorbi cu protestatarii, asigurându-i că Uniunea Europeană este deschisă în continuare pentru ucraineni, iar reprezentata SUA, Victoria Nulad, şi-a exprimat şi ea sprijinul pentru manifestanţi.
Între timp, Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, se află în vizită în China, pentru a caută alianţe noi. Ianukovici, care a întors spatele Europei aducând haos şi violenţă peste Kiev, a declarat că ţara sa "doreşte să stabilească relaţii economice mai strânse cu China, devenită a doua mare putere economică mondială."
''Suntem gata să cooperăm în diferite sectoare economice'', a declarat Ianukovici.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Hong Lei, a precizat că ţara sa ''urmăreşte evenimentele'' legate de situaţia politică din Ucraina şi că "spera şi crede" că toate părţile implicate din Ucraina vor putea soluţiona diferendele "prin intermediul dialogului şi vor menţine solidaritatea şi stabilitatea naţională'', declaraţia venind în momente în care solidaritate şi stabilitatea au fost înlocuite în Ucraina de proteste şi tentative ale forţelor de ordine de a le reprima violent.
UE, care a sperat să vadă Kievul scos de sub dominaţia lui Putin, îl vede acum pe Ianukovici îndreptându-se spre Beijing.
Bruxelles-ul a privit cu mare scepticism summitul organizat la Bucureşti la care premierul Chinei a venit să negocieze cu reprezentaţii a 16 state europene (inclusiv România) cooperări pe care UE le consideră o strategie a Beijingului de a intra în Europa încheind acorduri separate cu statele membre UE, în loc să negocieze corect şi transparent un cadru general de cooperare la Bruxelles. Iar acum îl văd pe preşedintele Ucrainei, o piatră turnantă pentru securitatea din regiune, îndreptandu-se tot spre chinezi.