Guvernul Dăncilă vrea să dea noi puteri Jandarmeriei şi Poliţiei. Opoziţia, indignată de iniţiativă
alte articole
Comisia Juridică şi Comisia pentru Apărare a Camerei Deputaţilor au respins, marţi, cu voturile majorităţii, propunerea USR-ului de a se elimina un articol ce pare a-i ţinti pe protestatarii anti-PSD dintr-o controversată iniţiativă legislativă dezbătută de cele două comisii.
Proiectul de lege este iniţiat de Guvern şi vizează modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.
Mai exact, USR a cerut eliminarea următoarei prevederi:
Fapta persoanei care, după ce a fost avertizată, împiedică în mod nemijlocit organul de ordine publică de a-şi îndeplini, în condiţiile legii, obligaţiile de serviciu referitoare la legitimarea, controlul corporal, al bagajelor şi al vehiculului sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(2) Avertizarea prevăzută la alin.(1) se face verbal, prin cuvintele: Acţiunea dumneavoastră este ilegală, continuarea acesteia atrage răspunderea penală, potrivit legii!
(3) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanei care face obiectul măsurilor ce trebuie luate de către organul de ordine publică
USR ceruse eliminarea acestui articol pe motiv că o asemenea înăsprire sancţionatorie este nejustificată şi va putea fi sursa unor abuzuri.
"Nu se aduc în discuţie argumente şi studii criminologice, doar se afirmă necesitatea incriminării. Există diferenţe între etapa premergătoare a începerii urmăririi penale şi etapa ulterioară acestei etape când deja există indicii clare de săvârşire a unei infracţiuni", arată USR.
Referitor la proiect, care poate fi consultat aici, deputatul USR Stelian Ion remarca:
"În contextul în care ne aflăm observăm o tendinţă de a suprima sau de restrânge activitatea unor instituţii ale statului care se luptă cu marea corupţie, pe de altă parte de a întări instituţiile statului care sunt în contact direct cu cetăţeanul de rând, Jandarmerie, Poliţie. Văzând în acest context unele prevederi avem rezerve serioase cu privire la unele dintre ele. Am formulat amendamente şi ne dorim a finaliza şi a vota în final un raport care să înglobeze şi comentariile şi observaţiile noastre."
Reprezentanţii puterii au respins şi propunerea USR de modificarea a următorului amendament la proiectul de lege:
Art. 3210
(1) Poliţistul are dreptul de a folosi forţa fizică în scopul înfrângerii rezistenţei fizice a persoanei care, fără a folosi violenţa, se opune ori nu se supune solicitărilor legale ale poliţistului, potrivit art. 31 alin. (1) lit. m) – o) sau referitoare la:
a) conducerea la sediul poliţiei sau al altor organe;
b) efectuarea percheziţiei potrivit normelor de procedură penală, a controlului corporal şi al bagajelor persoanei legitimate, precum şi a vehiculului utilizat de aceasta;
c) aplicarea cătuşelor sau a altor mijloace de imobilizare.
(2) Poliţistul are dreptul de a utiliza mijloace adecvate pentru a opri şi pătrunde în vehicule sau pentru a pătrunde în orice spaţii închise în care se află persoana aflată în situaţiile prevăzute la alin.(1), în scopul extragerii acesteia.
Alin.(3) al 3210 nu a fost dezbătut şi/sau adoptat de Senat.
Iar USR propunea:
2) Prin utilizarea forţei fizice poliţistul nu poate cauza suferinţe fizice unei persoane paşnice, cu excepţia cazului în care aceasta intenţionează să se îndepărteze pentru a se sustrage măsurilor prevăzute la alin. (1) sau când îşi foloseşte propria forţă fizică pentru a opune rezistenţă acestor măsuri.
(3) Poliţistul are dreptul de a utiliza mijloace adecvate pentru a opri şi pătrunde în vehicule sau pentru a pătrunde în orice spaţii închise în care se află persoana aflată în situaţiile prevăzute la alin.(1), în scopul extragerii acesteia.