Guvernul acordă un sprijin umanitar Serbiei de aproape un milion de lei
alte articole
România va acorda un ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, în valoare de 988,9 de mii de lei, pentru Serbia, în contextul crizei refugaiţilor, a decis miercuri, printr-o hotărâre, Guvernul Ponta.
Această măsură vine în urma cererii de asistenţă formulate de către autorităţile sârbe către Comisia Europeană pentru Ajutor Umanitar şi Protecţie Civilă (European Commission - Humanitarian Aid and Civil Protection – ECHO), în contextul actual al problemei migranţilor.
Ajutorul umanitar se acordă în sprijinul populaţiei refugiate şi pentru gestionarea situaţiei de criză din domeniul imigraţiei şi constă în următoarele produse:
· 500 de paturi pliante şi saltele;
· 1000 de pături şi feţe de pernă;
· 2000 de cearşafuri;
· 2500 de saci de dormit.
Ajutorul umanitar acordat Serbiei va fi asigurat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne – Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, fiind preluat de la unităţile teritoriale de către reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi predat la destinaţie reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Externe.
Autorităţile române, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, întreprind demersurile necesare pentru rambursarea procentuală de către Comisia Europeană a cheltuielilor de transport extern efectuate de România în vederea îndeplinirii acţiunii umanitare. Aceste cheltuieli nu depăşesc suma de 22 mii lei.