Guvernul a aprobat rectificări de buget pentru mai multe companii şi regii de stat
În ultima şedinţă din acest an, Guvernul a aprobat rectificări bugetare pentru cinci companii şi regii de stat, după cum reiese din patru hotărâri de guvern publicate joi şi vineri în Monitorul Oficial.
Aceste companii sunt:
-Compania Naţională „Imprimeria Naţională“ - S.A, companie naţională aflată sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice
-Compania Naţională ”Aeroporturi Bucureşti” – SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
-Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile” SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
-Societatea Comercială de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă „T.B.R.C.M.“ - S.A.
-Regia Autonomă „Monitorul Oficial“, regie autonomă aflată sub autoritatea Camerei Deputaţilor
De asemenea, tot vineri au fost publicate în Monitorul Oficial două ordine prin care Ministrul Transporturilor Anca Boagiu a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2011 al Autorităţii Feroviare Române, respectiv , bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2011 al Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV. Ambele instituţii se află în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Pe 21 decembrie, surse guvernamentale declarau pentru NewsIn că rectificările bugetare pentru companiile de stat au fost amânate, nu respinse. Potrivit acestora, „unele dintre aceste companii vor putea primi bani, până la sfârşitul anului, prin rectificare bugetară”, iar „un criteriu esenţial este acela ca respectivele societăţi să nu aibă probleme de management”. „În şedinţa de Guvern (de pe 21 decembrie, n.r.) au fost amânate solicitările depuse de câteva companii de stat, în vederea majorărilor alocărilor bugetare. Printre acestea se numără operatori din subordinea Ministerului Transporturilor, C.N. Romtehnica, din subordinea Ministerului Apărării, Societatea Comercială de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, aflată în subordinea Ministerului Muncii ca şi SC Monitorul Oficial”, au precizat sursele citate.
Pe lista celor care mai vor fonduri suplimentare se numără însă şi societăţi mult mai importante, precum Transgaz şi Romgaz.
Tot pe 21 decembrie, în timp ce şedinţa de la Palatul Victoria era în desfăşurare, preşedintele Traian Băsescu a declarat la RRA că "domnii manageri" ai companiilor de stat care şi-au depăşit bugetele nefăcând restructurări şi dând contracte la "clientelă" s-au dus la Emil Boc să ceară sume în plus prin rectificare, dar au fost refuzaţi. Băsescu mai spusese că speră că premierul va lua măsurile necesare în cazul acestor manageri neperformanţi şi îi va concedia.