Grindeanu, consecvent: Iohannis se agaţă de proteste. Vrea să-şi pună cât mai repede Guvernul lui

Sute de mii de români au protestat în stradă cerând schimbarea Guvernului, după adoptarea noaptea, pe furiş, a ordonanţei ce mutilează Codul Penal. În replică, Grindeanu, care n-are de gând să demisioneze, îl acuză pe Iohannis că se agaţă de proteste pentru a-şi pune guvernul său.
Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
08.02.2017

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat miercuri, în Parlament, unde se dezbate moţiunea de cenzură contra Guvernului său, că, dincolo de lozinci şi încercarea de a se agăţa de protestele românilor, preşedintele Klaus Iohannis a demonstrat că îşi doreşte să pună "cât mai degrabă" Guvernul său.

"Aţi auzit ieri discursul preşedintelui României. Dincolo de lozinci şi încercarea de a se agăţa de protestele românilor pentru a-şi reface credibilitatea, cred că a reieşit un lucru destul de clar — dorinţa arzătoare a domnului preşedinte Iohannis să pună cât mai degrabă din nou 'Guvernul meu'", a declarat premierul Grindeanu, citat de Agerpres.

Reamintim că într-un discurs susţinut ieri la Parlament - discurs la care premierul nu a fost de faţă - preşedintele Iohannis a recunoscut dreptul PSD de a guverna, cerând însă ca guvernarea să fie făcută la lumina zilei, corect şi cinstit.

"Daţi legi bune pentru România nu pentru un grup de politicieni cu probleme. Conduceţi cei ce aţi câştigat alegerile, dar conduceţi responsabil. Lumea v-a votat că v-a crezut, faceţi ce aţi promis", a precizat Iohannis în plenul Parlamentului, de unde majoritatea aleşilor coaliţiei la putere s-au retras.

"Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate. Prima grijă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor, şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi!", le-a mai transmis Iohannis guvernanţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor