Gorj: Procurorii au verificat listele electorale din două comune

Listele electorale din comunele Dragoteşti şi Polovragi au fost verificate, în ultimele zile, de procurori veniţi de la Bucureşti, după cum au declarat primarii din cele două localităţi.
Referendum 29.07.2012 (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
14.08.2012

Listele electorale din comunele Dragoteşti şi Polovragi au fost verificate, în ultimele zile, de procurori veniţi de la Bucureşti, după cum au declarat primarii din cele două localităţi.

În cele două comune, au fost audiaţi zeci de alegători care au fost întrebaţi dacă îşi recunosc semnăturile din tabelele folosite la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

"Eram plecat de la Primărie în momentul în care secretara mi-a dat la telefon un domn care s-a recomandat a fi procuror DNA de la Bucureşti. Mi-a cerut sprijinul pentru o anchetă care se face în comună şi, evident, i-am pus la dispoziţie o încăpere. Am delegat pe cineva de la urbanism care să meargă cu dumnealor prin sat şi timp de trei zile dumnealor au derulat ancheta respectivă", a spus Vili Pasăre, primarul din Dragoteşti. Edilul-şef a spus că a fost chiar şi el chemat pentru a da declaraţii.

"M-au chemat şi pe mine şi pe mama mea, că amândoi am fost la vot şi le-am confirmat că sunt semnăturile noastre acolo pe tabele. Nu a fost nicio chestie în forţă sau de intimidare, ceva de genul acesta, au fost, părerea mea, lucruri normale. Nu a trebuit să scriu nimic, deşi unii oamenii de prin sat, care au dorit, au dat şi scris că au fost la vot şi că semnătura le aparţine", a mai spus Pasăre.

Primarul comunei Polovragi, Ştefan Făsuescu, a declarat şi la el în localitate lucrurile s-au petrecut la fel ca la Dragoteşti.

"Eu am fost în concediu, dar am înţeles de la colegii de la Primărie că au venit nişte domni de la Bucureşti care au dorit să verifice nişte tabele cu semnături. Au fost pe la oameni, i-au întrebat dacă au mers la vot, dacă au semnat pe acele tabele şi cam atât. Ce anume i-a interesat pe procurorii de la Bucureşti nu aş putea să vă spun", a spus Făsuescu.

Cei de la filiala PDL Gorj au sesizat că din cei aproape 150.000 de alegători care s-au prezentat la urne în 29 iulie, aproape 27.000 au votat pe liste suplimentare. Cu toate acestea, democrat-liberalii spun că nu au depus nicio plângere în acest sens.

"Nu comentez acţiunea procurorilor, dar nu exclud posibilitatea votului multiplu în Gorj. Am avut localităţi precum Turburea, unde au venit zeci de oameni din Dolj să voteze şi sigur nu erau turişti. De asemenea, la Scoarţa veneau autocare cu locuitori din Strehaia pe care cineva zicea că îi duce la muncă în străinătate şi trebuiau să voteze aici la noi. Au fost probleme în acest sens", a spus şeful PDL Gorj.

Senatorul Ion Ruşeţ a declarat că filiala Gorj a trimis la Bucureşti listele electorale suplimentare, procedură normală, care a fost urmată şi de celelalte filiale din ţară.

"În ziua votării noi am făcut doar întâmpinări şi sesizări la 112, unele s-au şi concretizat prin amenzi, dar, în schimb, am centralizat listele electorale suplimentare şi le-am înaintat la nivel de Bucureşti, unde nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu ele", a spus senatorul Ion Ruşeţ.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor